
Iată mesajul postat azi la prânz pe Facebook de Ciprian Ene prin care acesta și-a anunțat demisia din PDL, din funcția de președinte al organizației municipale PDL și din CLM Buzău. În materialul video de mai jos este prezentat și punctul de vedere exprimat de șeful PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.
Dragii mei prieteni,
şi nu numai,
Astăzi am luat decizia să părăsesc Formaţiunea Politică din care fac parte.
Am luat această decizie responsabil, cu asumarea tuturor consecinţelor de după, decizie pe care oricum şi-ar fi dorit alte persoane să o ia, mai devr
eme sau mai târziu.
Am preferat însă să iau această decizie în stilul meu şi nu în stilul lor!
Mai mult, această decizie am luat-o pentru că eu nu pot mima conducerea unei organizaţii. Poziţia băţ de floarea soarelui cu un zâmbet larg pe faţă nu e pe placul meu şi nu mă caracterizează!
Discuţii în interiorul organizaţiei, prin care membri noi, competenţi, loiali unei cauze şi implicaţi în acţiuni de promovare a unor idei solide pentru dezvoltarea locală, au fost arătaţi cu degetul, doar din motive că reprezentau un pericol pentru cei care nu au avut niciodată demnitatea să-şi asume, … măcar eşecul unor campanii conduse dezastruos. Persoane ancorate puternic în conducerea PDL, care şi după un eşec usturător în alegerile trecute, nu înţeleg că forţa unui partid stă în echipă şi mai puţin într-un om sau în resursele materiale. Toate acestea, reprezintă o parte a motivelor, care mă îndreptăţesc să iau această decizie.
Succesul unui partid stă în echipa şi în realizările acesteia. Ori, într-o organizaţie unde echipele sunt bune doar, la a umple săli pentru discursuri, iar apoi uitate până data viitoare, mă determină să cred că PDL merge în direcţia greşită.
DIRECŢIE PE CARE, EU MĂ OPRESC SĂ MAI MERG!
Celor care rămân, le doresc să înţelegă chiar şi în ceasul al 12-lea că organizaţia alunecă, dacă membrii săi şi oamenii în general nu sunt respectaţi! Oamenii nu sunt doar nişte cifre, nu sunt statistică! Fiecare are istoria şi lumea lui, la care cei care conduc uită să se raporteze.
Numai dacă vor înţelege lucrul acesta, celor care rămân: – Le urez succes!
Dacă nu vor înţelege, îmi pare rău pentru că există posibilitatea ca organizaţia să se piardă în mediocritate!
Dragii mei, electoratul se sch
imbă, oamenii înţeleg că actuala clasă politică buzoiană e la pământ!
După scurta mea incursiune politică la nivelul Consiliului Local Municipal, am realizat că Buzăul se află într-o cădere liberă, manevrat de o clasă politică de cea mai joasă factură posibilă. De peste 23 de ani, clasa politică buzoiană serveşte interesului individual şi mai puţin interesului întregii noastre comunităţi.
Clasa politică buzoiană, de ,,rang superior”? O haită de lupi intrată în ,,cuşti cu gratii de fier”, de bună voie, de unde fiecare pe limba lui latră la celălalt, iar când e nevoie ies, se unesc şi se ,,pupă” unii cu alţii pentru a prădui cu lăcomie tot ce le poate adu
ce beneficii, lor şi unei mâini de oameni care au lăsat Buzăul, la nivelul unui sat palilulian.
Deşi, poate, mult prea idealist, pentru un moment nepotrivit pentru dorinţe ideale, nu mă voi opri să gândesc şi să activez în orice mod posibil pentru ca acest oraş, acest judeţ să ne ofere nouă, tuturor o viaţă mai bună, o lume în care oamenii preponderent zâmbesc!
GABRIEL-CIPRIAN ENE




Este prima data cand scriu vreun comentariu, deoarece pana acum chiar nu am considerat sa ma „implic” activ.De data asta nu mai pot suporta incultura d-lui Preda, ca sa nu spun mitocanisme. Din punctul meu de vedere PDL nu mai are niciun om de valoare si de perspectiva. Chiar pierdere pentru PDL prin plecarea acestui baiat.De apreciat este ca tanarul Ciprian Ene a intrat in acest partid cand era in cadere libera si totusi a facut o figura foarte frumoasa. L-am urmarit la multe dintre emisiunile d-voastra si nu numai. Pentru un tanar de varsta lui stie ce sa spuna, cand si cum. Un tanar intelectual,cu sanse mari in viitor, neatins inca de intrigile politice. Doamne ajuta sa il tina asa. Mie imi place baiatul asta, m-am saturat de modul cum fac altii politica, daca mintea nu ii ajuta, recurg la vorbe urate, injurii si barfe ieftine.