Emoţii şi atmosferă de mare sărbătoare, astăzi, în sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian”, locul ales de conducerea Colegiului Tehnic Buzău pentru a marca cele cinci decenii de existență. Actuali și foști elevi și dascăli au sărbătorit împreună împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea unității de învățământ care a format zeci de generații de meseriași. La evenimentul festiv de astăzi au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale.
Foşti și actuali elevi, dascăli şi autorităţi locale, cu toţii s-au adunat astăzi, 5 octombrie, chiar de Ziua Mondială a Educației, pentru a sărbători împreună împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Colegiului Tehnic Buzău, instituția care a format zeci de generații de meseriași, în diverse domenii de activitate industrială.

La evenimentul festiv de astăzi au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale, care au ținut să le adreseze urări, la ceas aniversar, profesorilor și elevilor Colegiului Tehnic Buzău.


A urmat, apoi, partea cea mai emoționantă a ceremoniei. Conducerea Colegiului Tehnic a oferit medalii aniversare foștilor directori și directori adjuncți ai instituției, dascăli care și-au pus amprenta asupra formării a zeci de generații de elevi. Inginerul Marin Dragomir, primul director al liceului, a fost premiat-post-mortem, medalia fiind înmânată soției sale.
Post-mortem a fost premiat un alt fost director ai Colegiului Tehnic, inginerul Ion Pufu. Medalia de onoare fost ridicată de către senatorul Vlad Pufu, fiul inginerului care a condus liceul din Zona Industrială între anii 1978 – 1987.

Manifestarea de astăzi a fost presărată cu momente artistice impresionante, protoginiștii fiind atât elevi ai liceului, dar și invitați de marcă.
În ultimii ani, Colegiul Tehnic Buzău a reușit să atragă prin programele cu finanțare de la Uniunea Europeană, aproximativ 2,5 milioane de euro, iar toți acești bani au fost investiți cu folos. Astfel, în prezent, toate sălile de clasă au table interactive, laptop-uri, iar cadrele didactice și elevii utilizează platformele online și softurile educaționale. S-a pus accent însă și pe stagiile de practică în străinătate, prin programele Erasmus, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Colegiul Tehnic din Buzău derulează, de ani buni, proiecte europene cu ajutorul cărora elevii beneficiază de stagii de practică în Portugalia. De asemenea, în baza unor parteneriate încheiate între unitatea de învățământ și societăți comerciale din județ, elevii claselor profesionale de tip dual se pot angaja la firmele unde aceștia au efectuat stagii de practică.


