LECȚII DEMONSTRATIVE LA “EMINESCU” PENTRU OASPEȚII DE LA UN LICEU DIN SOROCA

LECȚII DEMONSTRATIVE LA “EMINESCU” PENTRU OASPEȚII DE LA UN LICEU DIN SOROCA

Lecţii demonstrative inedite la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. În cadrul unui parteneriat cu Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Soroca, elevii și profesorii buzoieni au pregătit mai multe activități surpriză pentru delegația din Republica Moldova.

  steag moldova  lectie soroca-eminescu

Una dintre lecțiile demonstrative a presupus simularea unei ore de geografie din perioada comunistă. Elevii au fost îmbrăcați în uniformele din acele vremuri, iar profesoara și-a jucat foarte bine rolul dascălului foarte sever.

La activitățile de azi au participat 9 cadre didactice și 23 de elevi de la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Soroca.

Orele speciale fac parte din proiectul Internațional “Români de pretutindeni” și se încadrează în activitățile premergătoare sărbătoririi centenarului liceului buzoian.

Lecțiile demonstrative vor continua și mâine, când oaspeții din Soroca vor avea parte și de alte surprize oferite de Colegiul Național “Mihai Eminescu”. (Mihai Bunaziua)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și