Interzis copiilor. Patru locuri de joacă, închise temporar

Interzis copiilor. Patru locuri de joacă, închise temporar

Birocrația excesivă îi privează pe copiii buzoienilor de joaca în aer liber în spațiile construite special pentru ei. Patru locuri de joacă, două noi și două care vor fi reamenajate, au fost închise de ANPC. Primăria întârzie să emită autorizațiile de funcționare pentru amenajările noi.

Pe 12 iunie, Campus TV semnala faptul că în două locuri de joacă nou-nouțe din oraș, accesul copiilor fusese interzis de ANPC.

Cele două locuri de joacă noi sunt în Crâng, lângă Rotonda Șahiștilor și în Cartierul Broșteni, în parcarea de la blocurile E.

După două săptămâni de la difuzarea știrii, cele două locuri de joacă sunt în același stadiu, adică închise.

Ba mai mult, au mai fost închise altele două, care urmează să fie refăcute de la zero, în Parcul Tineretului, la intrare și în Dorobanți.

Motivele care au condus la interzicerea accesului copilor în aceste spații de joacă în aer liber sunt explicate de viceprimarul Buzăului, domnul Ionuț Apostu.

Până la îndeplinirea tuturor formalităților birocratice din responsabilitatea funcționarilor din Primărie și recepția amenajărilor noi, locurile de joacă rămân închise în continuare.

Problema este că interdicția nu prea este luată în semă de copii și de însoțitorii acestora, care continuă să frecventeze aceste spații de joacă în aer liber pe răspunderea lor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și