„Închide ochii și ai să vezi mai bine”. Spectacol inedit, în Parcul Marghiloman

„Închide ochii și ai să vezi mai bine”. Spectacol inedit, în Parcul Marghiloman

Centrul Cultural și Educațional “Alexandru Marghiloman” a găzduit astăzi reprezentația spectacolului “Închide ochii și ai să vezi mai bine”, primul spectacol de teatru din România accesibilizat oricărui tip de dizabilitate.

Copiii cu dizabilități din Buzău s-au putut bucura astăzi de un spectacol de animație cu păpuși construit special pentru ei, reprezentație care răspunde la fiecare nevoie și cerință a lor. Spectacolul a avut loc în grădina Vilei Albatros din Parcul Marghiloman, cu sprijinul Centrului Cultural și Educațional.

Spectacolul “Închide ochii și ai să vezi mai bine” este primul de acest fel.

Actorii s-au bucurat de un public numeros, activ și vesel.

Construirea unui spectacol de teatru reprezintă un proces dificil, mai ales atunci când trebuie să iei în calcul toate nevoile publicului, fiecare dizabilitate în parte însoțită de cerințe speciale.

Echipa este alcătuită din câțiva tineri, care au înțeles cât de importantă este misiunea lor: Oana Popa, Alexandra Pribeagu, Taisia Orjehovschi, Varinia Mitrea, Lavinia Chițu, Andrei Cristea, Miki Brebinaru dar și buzoianca Nuța Ilie.

Absolventă a Liceului de Arte “Margareta Sterian” și a studiilor de licență din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București, actuală masterandă în cadrul aceleiași universități, Nuța ne-a spus cum s-a simțit pe scenă astăzi, acasă, printre oameni cunoscuți și dragi.

Proiectul a reprezentat o adevărată provocare pentru buzoiancă.

Spectacolul este destinat oricărui tip de public și prezintă, prin “Sămânță”, personajul principal, lecții despre curaj, iubire, speranță, neuitare și cunoaștere.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și