Greva s-a suspendat, elevii au revenit în bănci. Perioadă critică pentru dascăli, în ultima săptămână de școală

Greva s-a suspendat, elevii au revenit în bănci. Perioadă critică pentru dascăli, în ultima săptămână de școală

La finalul a peste trei săptămâni de grevă generală în educație, astăzi, elevii au revenit în bănci pentru ultima săptămână din anul şcolar 2022 – 2023. În doar trei zile, cadrele didactice trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare dar și să pregătească festivitățile de final de an școlar.  Cel mai greu le este însă elevilor din anii terminali, deoarece pentru ei urmează examene importante iar greva profesorilor i-a scos din ritmul de studiu.

Elevii au revenit în bănci, astăzi, după mai bine de trei săptămâni de grevă generală în învăţământ, mai puţin cei din clasele terminale, care se pregătesc de examene. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău anunță că toate unitățile școlare din județ și-au reluat activitatea, astăzi, în condiții normale, deși la mitingul sindicaliștilor de ieri, din fața sediului Prefecturii, existau voci care îndemnau ca protestul să continue.

Urmează trei zile de foc în școlile din toată țara. În doar trei zile, cadrele didactice trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare deoarece vineri, în toate unitățile de învățământ, sunt programate festivitățile de încheiere a anului școlar. De exemplu, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, încă din perioada grevei, printr-o bună colaborare între  management și dascăli, s-au luat decizii, de comun acord, pentru ca toate activitățile de final de an școlar să fie îndeplinite în timp util. 

Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Buzău, unitățile de învățământ din județul Buzău au posibilitatea să întocmească și să propună spre aprobare planuri de recuperare a orelor pierdute în perioada grevei.

Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în data de 2 iunie, în plină grevă din educaţie, iar cei de clasa a VIII-a, în 9 iunie. Şi cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc acum de examene. Primii ar fi trebuit să fie cei de clasa a XII-a, care în această săptămână ar fi trebuit să susţină probele orale. Din cauza protestului, acestea vor fi echivalate cu mediile din liceu, iar elevii vor susţine probele scrise începând din 26 iunie.

Promoția 2023 a elevilor de școală gimnazială și liceu poate fi numită, cu ușurință, „generație de sacrificiu”. Este generația care a experimentat, în premieră, școala online, în cei doi ani de pandemie, dar și prima generație, după 18 ani, care a fost afectată de o grevă generală a cadrelor didactice.

Finalul de an şcolar este nu doar strâns pentru cadrele didactice, dar şi unul tensionat. Mulţi dintre sindicaliştii din sistem, mai ales cei din rândul cadrelor nedidactice, ar fi vrut ca protestul să continue, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor. După ce liderii sindicaliştilor au anunţat stingerea conflictului de muncă s-a vorbit despre trădare, iar unii dintre sindicalişti au reclamat că nu au fost consultaţi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și