Calificați, practic, la baraj, cei de la Metalul analizează, deja, posibilele adversare la promovarea în eșalonul secund. Seria Întâi a ligii a III-a este condusă de CSM Bacău, urmată îndeaproape de Bucovina Rădăuți dar șanse de a accede în dubla-manșă eliminatorie are inclusiv Știința Miroslava, o mai veche cunoștință a microbiștilor buzoieni.
După un sezon de toamnă în care a înregistrat o singură înfrângere, Metalul a fost declarată cea mai bună echipă a Ligii a III-a. Cu 40 de puncte și un golaveraj excelent, 46 la 6, alb-albaștrii fac deja calcule pentru baraj, obiectiv îndeplinit, practic. După experiența din sezonul trecut, la finalul căruia au pierdut dubla-manșă cu Ceahlăul, cei din conducerea tehnică au început să urmărească posibilele adversare de la barajul din vară.
Adversară la baraj va fi una dintre primele două clasate ale seriei intâi, competiție condusă momentan de CSM Bacău. Bucovina Rădăuți este clasată pe poziția secundă, urmată de Foresta Suceava, un club care nu poate avea pretenții la promovare, întrucât se confruntă cu probleme financiare. Șanse de a accede la baraj are inclusiv cea de-a patra clasată, Știința Miroslava, echipă cunoscută de microbiștii buzoieni, după ce, în 2019, s-a aflat în aceeași serie cu Gloria Buzău. Stilul de joc al acestor echipe, unul lipsit de veleități tehnice, dar foarte fizic și în destule momente dur, reprezintă marea temere a conducerii tehnice de la Metalul
Metalul dispută în weekend două meciuri de pregătire, cu Dunărea Călărași și Sporting Liești. Ambele amicale sunt programate mâine. Primul joc, cel cu Dunărea, începe la ora 11.