Rezultat încurajator pentru noua Gloria căci nu-i de colea să scoţi un punct în Giuleşti, chiar dacă Rapidul trece acum prin cel mai greu moment din ultimii 40 de ani ai clubului. În plus, Rapidul n-a beneficiat de sprijinul publicului, în tribune fiind lăsaţi doar femeile şi copiii, dar nici de aportul vedetei Pancu, accidentat.
În general, Gloria a reuşit un bun joc defensiv, tipic pentru un meci în deplasare, cedând iniţiativa gazdele pentru a contraataca tăios.
Pentru a fi corecţi trebuie să admitem că Gloria avut şi noroc, Rapidul fiind echipa pozitivă, care a dominat mai mult şi, mai ales, a ratat cele mai mari ocazii. Gazdele au deschis scorul încă din minutul 5 prin Al. Ioniţă, după un atac în viteză şi un marcaj tip gură-cască al fundaşilor Gloriei.
Rapidul putea face 2-0 în minutul 41 când Martin a scăpat singur cu Stoicescu dar a lobat peste. La ultima fază a primei reprize, Gloria reuşeşte egalarea. Marcu trage bine, cu efect, din lovitură liberă, mingea loveşte bara, revine în teren de unde Bârsănel, cu capul, o trimite în poarta goală.
1-1 la pauză, dar acesta e şi rezultatul final, deşi în repriza secundă Rapidul a ratat cel puţin două ocazii mari. Mai întâi Doman (56), apoi Al. Ioniţă (67 – bară!), ratează din poziţii ideale.
De remarcat că din minutul 77 Gloria a jucat cu un om în minus, fundaşul dreapta Agache fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Reduta lui V. Ion a rezistat şi a fost premiată la final cu un punct, de încurajare, dar şi temelie pentru viitoarele succese din campionat.
Gloria ia o pauză forţată în următoarele două săptămâni. În etapa a treia nu era oricum programată, iar în rundaa patra va sta întrucât adversara, Sp. Studenţesc, va fi exclusă pentru două neprogramări. În aceste condiţii Gloria va juca din nou, abia în runda a cincea, când va întâlni la Buzău pe Rapid CFR Suceava.
►Gloria: Stoicescu – Agache, Bârsănel, Dăniţă, B. Dumitru – Voicu, G. Marcu, Mihăescu, Puşcaşu (cpt.) – D. Burlacu, Verdeş. Au mai jucat M. Matei, G. Ion şi Airinei.


