Până pe 11 septembrie 2026 Buzăul se va transforma într-o imensă scenă pe care vor evolua artiști binecunoscuți și unde spectatorii vor putea participa gratuit la cele mai multe dintre evenimente. Festivalul Internațional de Arte Buzău 2026 se va desfășura pe o perioadă de aproape o lună de zile și va conține o mulțime de evenimente artistice din domeniul filmului, teatrului, muzicii sau fotografiei.
Cea de-a VI-a ediție Buzău International Arts Festival a început în forță la sfârșitul săptămânii trecute iar Buzăul s-a transformat pentru o lună de zile în capitala artelor.
Prima vedetă care a urcat pe scenă și care a cucerit definitiv publicul a fost Alexandra Căpitănescu, artista care a reprezentat România și care a atras ovațiile publicului de la Eurovision.
Edilul șef al Buzăului a deschis oficial festivalul, care este realizat și cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean Buzău.
Până pe 11 septembrie 2026 este de așteptat ca peste o sută de mii de participanți de toate vârstele să fie prezenți la BIAF, festivalul care reunește competiții internaționale de film și teatru, concerte, arte vizuale, literatură, spectacole și ateliere pentru copii și spectacole stradale în peste 10 locații din oraș.
Toți spectatorii au gratuitate la aproape toate evenimentele programate pentru cele 4 săptămâni cât va dura BIAF la Buzău.


