Metalul constinuă parcursul bun în liga secundă, bifând cel de-al treilea meci consecutiv fără înfrângere. Azi, alb-albaștrii s-au impus în Colentina, în fața celor de la CS Dinamo, cu un gol venit de la golgeterul Valentin Robu.
Atacantul adus de la Brăila a înscris chiar în minutele de prelungire ale primului act, jumătate care deși dominată de buzoieni părea că se încheie la egalitate.
Alb-albaștrii au controlat și al doilea mitan, însă n-au mai înscris, chiar dacă au avut o posesie superioară. De altfel, caseta tehnică a partidei arată nu mai puțin de 21 de șuturi expediate spre poartă, dintre care 7 pe spațiul dintre buturi. La rându-le, capitolinii au cadrat un singur șut pe poarta apărată de Dinu.

Metalul Buzău: Dinu – Olaru, Parfeon, Oprea, Crețu, Băncilă, Robu, Căldăraru, Nica, Tudor, Borțoneanu (cpt.)
Rezerve: Ureche – Juncănaru, Alecsandroaie, Hanada, Milea, Moldovan, Cubleșan, Baxevanos, Puiu
Antrenor: Valentin Stan
Cu 7 puncte după trei runde, Metalul e a patra în clasamentul ligii secunde. Slatina, Concordia și Reșița sunt cele trei echipe cu parcus perfect până acum. Cu Slatina urmează să joace alb-albaștrii, în deplasare, însă până atunci buzoienii vor merge la Bistrița, pentru meciul de cupă programat miercuri.


