DEPUTAȚII AU DAT UNDĂ VERDE JUSTIȚIEI. 224 AU VOTAT PENTRU ARESTARE, 34 ÎMPOTRIVĂ, IAR 30 S-AU ABŢINUT.

DEPUTAȚII AU DAT UNDĂ VERDE JUSTIȚIEI. 224 AU VOTAT PENTRU ARESTARE, 34 ÎMPOTRIVĂ, IAR 30 S-AU ABŢINUT.

GH. COMAN

Doar Crăciunul l-a mai prins pe „Gigioacă” în libertate, anul nou riscă a-l petrece după gratii

Azi, în încercarea de a mai spăla din ruşine, deputaţii au venit de-acasă ori din concediu la Parlament pentru a face cvorum şi a vota pentru arestarea preventivă a colegului de la Buzău.

În total au venit 254 de deputaţi, cvorumul era de 204, din care au votat pentru 224, iar împotrivă 34. De notat că 30 de deputaţi, deşi au semnat condica de prezenţă nu au votat deloc.

Deşi deputatul buzoian a fost prezent azi la Parlament, în mod surprinzător, acesta nu a venit în plen pentru a-şi susţine cauza deşi a fost invitat pe microfon de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Dintre deputaţii buzoieni au fost prezenţi Marcel Ciolacu, Erland Cocei, George Scutaru, Adrian Mocanu, Titi Holban şi Eugen Nicolicea. Au lipsit Cezar Preda şi Marian Ghiveciu.  

După vot, deputatul s-a prezentat la sediul DNA.  „Nu sunt vinovat. Justiţia îşi va face datoria” a spus laconic Gh. Coman la intrarea în sediul DNA

Iată şi trei declaraţii ale unor lideri din Camera Deputaţilor:

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor: „S-a demonstrat azi că Parlamentul nu este un scut al celor care încalcă legea”.

George Scutaru, liderul deputaţilor PNL: „Mulţumesc deputaţilor pentru prezenţă. Am arătat azi că ne preocupă imaginea instituţiei Parlamentului”.

Tinel Gheorghe, liderul deputaţilor PDL: „Am venit pentru a şterge această pată urâtă care încheie acest an. Să dea D-zeu să fie ultimul vot de acest fel din Parlament”. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și