Dotări noi la ISU Buzău. O autospecială de primă intervenție și o pernă de salvare

Dotări noi la ISU Buzău. O autospecială de primă intervenție și o pernă de salvare

Pompierii buzoieni au în dotare, din acest an, o autospecială de primă intervenţie pentru lucrul cu apă de înaltă presiune şi hidroperforare, eficientă în intervenţia rapidă în cazul incendiilor survenite în spaţii închise.

Noua autospecială a putut fi admirată la sediul ISU Buzău, de Ziua Pompierilor, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”.

Sistemul de hidroperforare se utilizează pentru pătrunderea în spaţii închise, astfel încât se evită aportul de oxigen în încăpere, iar incendiul poate fi stins fără a pune în pericol personalul de intervenţie.

Această autospecială este echipată şi cu alte dotări performante, cum ar fi un aparat de termoviziune pentru localizarea focarelor, căutarea şi salvarea rapidă a victimelor în condiţii de vizibilitate redusă și monitorizarea evoluţiei incendiilor.

În dotarea ISU Buzău a intrat în acest an și o pernă de salvare, care este utilizată pentru salvarea persoanelor surprinse la înălţime.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și