Semimaratonul „Buzău 21K” a adunat la start peste 2.000 de concurenți, aproape dublu față de ediția inaugurală. Alergători experimentați, dar și numeroși debutanți au luat parte la cursele pregătite de organizatori, într-un eveniment în care performanța sportivă s-a împletit cu solidaritatea și susținerea unor cauze ale comunității.
Peste 2.000 de concurenți s-au aliniat duminică la startul celei de-a doua ediții a Semimaratonului „Buzău 21K”. La eveniment au participat sportivi din zeci de județe ale țării, dar și din străinătate. Printre participanți s-au aflat și alergători cu experiență, dar și oameni care au venit să își testeze limitele și să susțină cauzele comunității. Au fost inclusiv concurenți de peste 50 de ani, adevărate exemple pentru cei care nu au curaj suficient de a adopta un stil de viață sănătos. Secretul, spun concurenții, un pic de voință și poate un pic de disciplină.
Organizatorii au pregătit opt cauze pentru care se pot face încă donații până la finele lunii. În ceea ce privește concursul, a fost o reușită, dovadă și numărul mare de participanți, aproape dublu față de ediția inaugurală Un alt motiv de bucurie, numărul foarte mare de începători, oameni fără experiență dar care și-au învins temerile și s-au prezentat la startul cursei populare, de 2,5 kilometri.
Milioanele de pași făcuți de participanți duminică au demonstrat, dacă mai era nevoie, că sportul nu înseamnă neapărat competiție, ci și curaj și solidaritate.



