DEPUTATUL HOLBAN A SCĂPAT DE ÎNCHISOARE. CONDAMNAT CU SUSPENDARE PENTRU TRAFIC DE INFLUENŢĂ

DEPUTATUL HOLBAN A SCĂPAT DE ÎNCHISOARE. CONDAMNAT CU SUSPENDARE PENTRU TRAFIC DE INFLUENŢĂ

Judecat pentru infracţiuni de corupţie, deputatul buzoian Titi Holban nu va merge în penitenciar. El a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Holban va avea o perioadă de încercare de patru ani, timp în care va fi obligat să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă în folosul comunităţii.

titi-holbanProcesul în care deputatul Titi Holban a fost judecat s-a încheiat la Curtea Supremă. Instanţa a decis să respingă cererea procurorilor de condamnare a inculpatului la cinci ani de închisoare cu executare şi a menţinut prima sentinţă dată în dosar. Astfel, Titi Holban a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere timp de patru ani.

În această perioadă, parlamentarul este obligat să intre într-un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu alte instituţii publice şi să presteze timp de două luni muncă în folosul comunităţii la Primăria Râmnicu Sărat.

Deputatul Titi Holban a fost condamnat după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată, în anul 2014, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Holban a primit 10.000 de euro de la reprezentantul unei firme căruia i-a promis că va interveni să îl ajute să scape de o amendă aplicată de Direcţia Antifraudă din cadrul Fiscului. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și