Defrișări la Marghiloman. Se înlocuiesc ulmii uscați

Defrișări la Marghiloman. Se înlocuiesc ulmii uscați

Mai mulți ulmi uscați au fost tăiați în zona Vilei Albatros, din Parcul Marghiloman. Pomii au fost contaminați cu boala ulmului, care decimează și Parcul și Pădurea Crâng și s-au uscat pe picioare. Pentru extragerea copacilor au fost obținute toate aprobările necesare.

Zona din Parcul Marghiloman de lângă Vila Albatros a fost curățată zilele trecute de 56 de pomi uscați, atinși de boală, la fel cu ulmii din Parcul Crâng.

După ce pomii marcați au fost tăiați, cei de la Spații verzi au extras din sol și majoritatea buturugilor, pentru a lăsa suprafața cât mai curată.

Deocamdată s-a semănat gazon, se refac spațiile cu flori și cu arbuști și se repară pavajul aleilor, acolo unde este necesar.

Primăvara viitoare, după consultarea unor peisagiști se va hotărâ cum anume să fie amenajată suprafața de parc de lângă Vila Albatros și ce fel de copaci și arbuști vor fi plantați în locul celor extrași.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și