M-au trădat tocmai curvele pe care le-am ajutat. Dar nu sunt supărat. Nişte oameni cu caracter zero. Nu, nu sunt supărat. Gino, n-o să facă nimic. Dar n-am domnule nimic! Mi-au promis, s-au jurat pe copii, pe ce-au mai sfânt. Sincer, chiar nu sunt supărat. Cum ? Chiar şi Dinamo, club pe care eu l-am înfiinţat ? Am fost puţin, dar mi-a trecut imediat. Aşa se tânguia la tv în seara de după vot Mitică Dragomir. Voia să pară nepăsător, deşi era devastat, distrus. Se căznea să pozeze cocoş, deşi găina fusese jumulită. Cum aşa, el, Dumnezeul fotbalului din România să fie dat afară ?! Să nu mai hotărască el, în şlapi, la o tablă cu Gigi, cine să ia campionatul în România ? Mama lor de jigodii. Şi totuşi nu sunt câtuşi de puţin supărat.
Acu’, nea Mitică, dacă tot e să vorbim pe bune, o să recunoaştem că nici noi n-am fost supăraţi în ultimii 17 ani. N-am fost deloc chinuiţi când vedeam că o nulitate ca matele făcea cărţile în fotbalul românesc. Nu eram în nici un caz obidiţi, când un securist ordinar, un şperţar notoriu, o curvă, vorba lu’ matele, apărea zilnic la tv ca să ne dea lecţii de fotbal. Să ne spună ce mare fotbalist e X, că Y nu-i antrenor şi că Z e sculă de conducător. Pe bune, n-aveam deloc sufletu’ pelin când simţeam că sub domnia ta şi a pretenului Mircea Sandu fotbalul nostru se ducea de râpă.
Pe cuvântul nostru, Nea Mitică, abia acu’ suntem supăraţi. Că te-au lucrat hahalerele astea. Înlăcrimaţi, cerem nevestelor înc-un rând de şerveţele. Câtă nedreptate. Ce mai, la anu’ o s-o mierlim de inimă rea când fotbalul românesc va rămâne şi fără fârtatu’ lu’ matele Mircea Sandu. Vom atârna zăbranicu’ la uşi, ne vom bate copii cu furtunu de la maşina de spălat. Iar dac-o fi şi-aci la noi, la Buzău, să ne trezim fără Tulpan, dracu’ s-o mai uita la el de fotbal!
