COPII SEPARAŢI LA GRĂDINIŢĂ, LA ORELE OPŢIONALE. CEI CARE PLĂTESC DANSEAZĂ, CÎNTĂ ŞI ÎNVAŢĂ ENGLEZĂ, CEILALŢI SE UITĂ

COPII SEPARAŢI LA GRĂDINIŢĂ, LA ORELE OPŢIONALE. CEI CARE PLĂTESC DANSEAZĂ, CÎNTĂ ŞI ÎNVAŢĂ ENGLEZĂ, CEILALŢI SE UITĂ

Potrivit Legii învăţământului, preşcolarii pot studia în grădiniţe şi o materie opţională, cum ar fi Limba engleză, Muzica sau Dansurile populare.

gradinita copiiEducatoarea împreună cu părinţii aleg opţionalul, iar părinţii doritori trebuie să-l plătească pe instructorul respectiv care vine din afara grădiniţei. Organizarea unor astfel de lecţii este legală, iar părinţii care nu doresc opţionalul respectiv nu trebuie să plătească. E drept, copii lor nu vor urma cursul respectiv şi vor privi de pe margine.

În cazul în care într-o clasă sunt copii care nu participă la ora de materie opţională, aceştia nu trebuie neglijaţi şi nici izolaţi. În teorie, educatoarea din grupa respectivă ar trebui să se ocupe de aceşti copii.  

Campus TV a solicitat şi va primi zilele viitoare inclusiv opinia Ministerului Educaţiei referitoare la această situaţie. Există riscul ca anumiţi copii, pentru care părinţii nu au bani să achite opţionalul respectiv, să sufere pentru faptul că ei nu pot dansa, cânta şi învăţa engleză alături de colegii lor.

(Mirela Copariu)

Un comentariu la: “COPII SEPARAŢI LA GRĂDINIŢĂ, LA ORELE OPŢIONALE. CEI CARE PLĂTESC DANSEAZĂ, CÎNTĂ ŞI ÎNVAŢĂ ENGLEZĂ, CEILALŢI SE UITĂ

  1. Doamna Burducea se contrazice pe ea insasi. In prima parte a interviului sustine ca plata persoanelor care sustin orele optionale se face din veniturile unitatii de invatamant, adica ale gradinitei. In partea a doua afirma ca pot fi lasati la ore chiar si cei care nu platesc! Pai hotarati-va doamna! Ori sunt din banii gradinitei, ori din cei ai parintilor ? Apropo, exista vreun contract intre gradinita si tipul de la engleza, dans sau teatru ? Daca nu, ce cauta in gradinita in fata copiilor ?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și