Petrolul Berca va trebui să-și comande o nouă vitrină cu trofee, întrucât cea actuală tinde să devină neîncăpătoare. Aseară, galben-albaltrii au câștigat și Supercupa Județeană, la capătul unui meci cu un final relativ ușot de anticipat, galben-albaștrii au trecut cu 5 la 1 de Vadu Pașii.
Meciul a avut totuși suspans, cel puțin în prima repriză. Berca a spart gheața din penalty, la jumătatea primei reprize, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Vali “Manciu “ Lungoci, însă primul act s-a încheiat la egalitate, întrucât Răzvan Calotă a punctat pentru Gloria la ultima fază a mitanului.
Diferența s-a făcut, totuși, după reluare. Gol rapid de 2-1, venit de la același Valentin Lungoci, apoi o dublă a ivorianului Atche Eloh, jucătorul venit la începutul verii de la Brăila. Pe final, Ciprian Paraschiv a așezat cireașa pe tort, punctând pentru 5-1, scor care nu lasă loc de dubii în privința câștigătoarei.
Pentru Berca, acum vine greul, întrucât de sâmbătă începe liga a III-a, o competiție infinit mai dificilă din multe puncte de vedere pentru echipele obișnuite cu fotbalul județean. După mai bine de 15 ani, “bercanii” revin acolo unde le e locul, urmând să reprezinte Buzăul în fotbalul profesionist.
Primul meci al galben-albaștrilor în noul sezon se va juca sâmbătă după-amiază, împotriva celor de la Titu. Deși multe dintre partidele din liga a III-a se joacă vineri după-amiază, conducerea clubului a obținut permisiunea de a disputa cele mai multe dintre meciurile de pe teren propriu sâmbăta, pentru o medie de spectatori cât mai ridicată.


