CONFLICTUL S-AR PUTEA STINGE. PRIMĂRIA AR PUTE VINDE TERENUL DIN ORIZONT

CONFLICTUL S-AR PUTEA STINGE. PRIMĂRIA AR PUTE VINDE TERENUL DIN ORIZONT

Conflictul dintre cel mai mare dezvoltator imobiliar din Buzău, societatea Concas, și Primăria Buzău, ar putea fi rezolvat pe cale amiabilă. O nouă hotărâre judecătorească emisă recent de Tribunalul Dâmbovița aduce lămuriri în privința proprietarului de drept al unui teren aflat în litigiu de aproape 20 de ani.

cartier orizontSocietatea Concas a intrat în conflict cu Primăria Buzău după ce secretarul municipalității, Eduard Pistol, a hotărât că ar fi ilegal să vândă terenul de sub clădirile din Cartierul Orizont, obiectiv edilitar ridicat după semnarea unui parteneriat public între cele două entități.

După ce Secretarul Primăriei Buzău a dat aviz de nelegalitate pentru vânzarea terenului, niciun proprietar din blocurile și vilele construite de Concas nu a mai putut intra în legalitate, statutul terenului de sub imobilele din Orizont fiind socotit ca fiind incert.

Dezvoltatorul imobiliar a precizat încă de anul trecut că are banii şi vrea să cumpere terenul pe care a pornit extinderea cartierului, însă nu are de la cine.

Secretarul Primăriei Buzău susținea că terenul nu mai este al Primăriei Buzău, deşi la Cadastru scrie că aceasta ar fi proprietara, iar Agenţia Domeniului Statului menţionează că nici ea nu este stăpână peste acel teren.

Pe data de 5 martie, Tribunalului din Dâmbovița a dat răspunsul la această speță delicată, chiar la solicitarea fostului primar, Constantin Boșcodeală, cel care a încheiat parteneriatul public privat între Primăria Buzău și Concas, pentru construcția cartierului Orizont.

Fostul edil a cerut să i se anuleze obligația de a achita despăgubiri statului român în urma unui schimb de terenuri dintre ADS și Primăria Buzău. Boșcodeală a cerut în mod expres lămuriri despre actualul proprietar al terenului aflat în litigiu, întrucât a fost obligat de Curtea de Apel Ploiești la plata de despăgubiri către ADS în valoare de 531.062 lei, el având instituit și un sechestru asigurator pe mai multe bunuri.

Fostul edil ar fi scăpat de sechestru dar și de plata daunelor, dacă terenul de 33 de hectare nu ar mai fi fost în proprietatea Primăriei Buzău.

Pe data de 5 martie, instanța a respins cererea lui Boșcodeală, precizând că nu există niciun fel de nelămuriri cu privire la acest aspect, proprietarul actual al terenurului fiind Primăria Municipiului Buzău. În motivarea deciziei, magistrații dâmbovițeni au făcut trimitere la documentele mai vechi, reținând că, “terenul de 33 ha., a rămas în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Buzău și că de fapt nu există neclarități în ceea ce privește proprietarul”.

Acest aspect ar putea conduce în cel mai scurt timp la o rezolvare amiabilă între dezvoltatorul Concas și Primăria Buzău. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și