Conducerea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău trebuie să șteargă din registre nota 2 la purtare dată unui elev, în urmă cu peste cinci ani, și să-i plătească daune morale de 3.000 de euro. Părinții adolescentului au acționat școala în instanță, în 2018, iar procesele s-au încheiat cu decizie definitivă a Curții de Apel Ploiești în defavoarea Colegiului „Hasdeu”.
Andrei Voicu și-a pus în cap conducerea Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, în decembrie 2018, după ce a îndrăznit să comenteze acid prestația profesoarei sale de desen, Alina Elena Barbu (foto), componentă pe atunci a unei trupe de muzică etno. Tânăra solistă apare îmbrăcată provocator într-un clip pe care elevul, atunci în clasa a XI-a, l-a criticat pe o rețea de socializare. Andrei o cataloga pe profesoara sa drept o „struțo-camilă a artei care se zbate între vocaţia de a cânta şi de a desena”.

După acest episod, Andrei a fost la un pas să fie exmatriculat. Supăraţi că a postat un comentariu jignitor la adresa unei colege, profesorii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu”, întruniți în cadrul Colegiului Profesoral, l-au sancţionat pe elev cu scăderea notei la purtare. Ulterior, cu 10 la purtare primit în semestrul al doilea, Andrei a scăpat de exmatriculare şi repetenţie. Doi ani mai târziu, băiatul a putut încheia studiile liceale cu media 9.03 la examenul de Bacalaureat.


Mama elevului a contestat sancțiunea pe toate căile, inclusiv în mass-media.Părinții adolescentului au acționat unitatea de învățământ în instanță, în 2018, iar procesele tocmai s-au încheiat cu decizie definitivă a Curții de Apel Ploiești în defavoarea școlii. Conducerea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” trebuie astfel să șteargă din registre nota 2 la purtare dată în urmă cu peste cinci ani și, mai mult, să-i plătească daune morale de 3.000 de euro.
Conducerea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a reacționat, ieri, printr-un comunicat de presă în care anunță ca a luat act de decizia Curții de Apel Ploiești și că așteaptă motivarea deciziei. În funcție de aceasta, se va stabili dacă există posibilitatea unei noi căi de atac, sau dacă se va trece la procedura de punere în executare a sentinței.

Un amănunt interesant este acela că elevul buzoian a fost apărat în instanță de cabinetul de avocatură al ploieștencei Oana Tănăsică (foto), cea care îi reprezintă cu succes în instanță și pe polițiștii locali buzoieni, aflați în litigiu, de mai mulți ani, cu Primăria Buzău.



Smecherasul asta crede ca este tare. Viata ii va arata ca va avea surprize mult mai urate, daca se va comporta la fel si de acum inainte. La serviciu va fi dat afara instant, ca o masea stricata, daca va face misto de colegi si mai ales de sefi. Si nici o instanta nu poate obliga pe angajator sa il reincadreze si/sau sa-i acorde daune morale.