Mai mulţi colegi m-au întrebat de ce nu am participat la masa de joi, din cantina şcolii.
În pauza mare, preotul şcolii – nu-l consider coleg câtă vreme religia confesională este predată obligatoriu – s-a ridicat, cam brusc şi puţin ciufulit şi a făcut un anunţ, începând cu formula „Pentru că aşa e la noi la creştini…”. Deşi nu de puţine ori am fost păcălit, am căzut în prima capcană crezând că anunţul e în legătură, cum s-a spus, cu creştinismul.
M-am oprit din discuţia cu o distinsă c
olegă şi m-am întors zâmbind către preot gândindu-mă că ne va ruga, în spiritul creştinismului, să ajutăm cu cât putem ca să ducă de mâncare la familii de oameni săraci. Jumătate din populaţia ţării trăieşte sub pragul sărăciei. În comuna unde are preotul parohia sunt multe familii nevoiaşe, cum şi în şcoală sunt copii care provin din astfel de familii.
„Pentru că aşa e la noi la creştini, vă invit la o masă, la cantina şcolii. Am adus carne, peşte, mâncare pentru vegetarieni, am de toate, să ne simţim bine, între colegi, creştini, anticrişti, anticreştini, cu toţii”.
Puteam să accept? Unii mi-au spus că da, ”de ce nu”?
De ce nu? Pentru că…
Pentru că ştim – nu-i aşa – că la ţară mulţi bătrâni încă îşi ţin puţinii bani sub saltea, sau în batistă. Pentru că unii părinţi nu-şi lasă copiii la şcoală căci nu mai au bani pentru haine (la noi mulţi copii au abandonat şcoala din astfel de motive). Pentru că pe la ţară medicii dau cam rar, iar bătrânii şi părinţii la care mă refer nu au bani să meargă la oraş. Adesea, nu au bani nici să mănânce. Dar preoţii sunt „prezenţi” non-stop. Ba chiar în două locuri în acelaşi timp: la ţară (în parohie) şi la oraş (la şcoală). Bătrânii sunt cu cotizaţia la biserică plătită la timp. Iar înmormântările – ştim, nu? – nu se fac fără banii daţi preotului. Despre nunţi, botezuri, pomeni, ce să mai vorbim? La fel, nu se fac fără bani.
Sunt ceva ani de când nu mai sunt o persoană religioasă. Nu ştiu la cine se referea preotul când a afirmat „la noi creştinii”, dar din câte ştiu eu despre creştinism bine este omului să dea din destul celor săraci. Or, participarea mea la masa oferită de preot nu ar fi făcut decât pe dos: să accept să iau de la săraci.
Desigur, preotul are bani şi de la şcoală, pentru orele predate. Numai că, în mod nelegal, copiii sunt obligaţi să participe la orele confesionale de religie, iar eu, din nou, nu vreau să profit de pe urma obţinerii în acest mod a banilor.
Îmi pare rău pentru clipele frumoase pe care, poate, le-aş fi petrecut alături de colegi/colege, dar nu pot renunţa la principii pentru câteva linguri de ciorbă luate de la gura celor nevoiaşi.
Emil Moise
Multumesc de răspuns,
iniţial am citit acest articol pe alt site/sait, astfel încât doar am dat copy/paste aici, fără să mai citesc răspunsul la comentarii.
La exemplul dat cu Ţiriac, mă gândeam şi eu, acu ceva zile, bine nu la el şi la ceea ce face, ci dacă e drept/moral/corect/etic să omorâm animale pentru hrană. S-ar putea zice că şi animalele se hrănesc între ele, dar omul e un animal ceva mai răsărit, prin faptul că deţine o raţiune, o înţelegere mai bună a celor înconjurătoare. Dacă poţi înţelege nevoia unui animal de a vână alt animal pentru hrană, omul în schimb nu e nevoit să mai practice astfel de metode pentru a se hrăni. Teoretic, pământul ar putea foarte bine să ne hrănească pe toţi, poate în viitor cu creşterea progresivă a populaţiei n-ar mai ramâne picior de pâmănt nefolosit, cine ştie.
În exemplul de faţă, cu Ţiriac, nu ştiu dacă e bine sau e rău, „la noi la creştini” sacrificăm ba mielu` ba porcu`, problema presupun ca ar fi de modul în care se face, ca pe o formă de distracţie. Dar până la urmă, când sacrificăm porcu de crăciun, nu e şi o formă de distracţie, mai o muzică, mai o glumă, mai un vin, este până la urmă tot un amuzament, şi nu cred că în satele româneşti au intrat aşa de în forţă normele europene încât să nu se audă ghiţăituri.
Într-adevăr, zic şi eu că nu e bine, dar nu vreau să cad nici în ipocrizie, să condamn acţiunile lui şi să trec cu vederea acţiunile altora. Dacă este să mă opun acestei practici, o fac pentru că consider dacă tot nu putem renunţa ca omenire la mâncatul de carne, măcar animalul să sufere cât mai puţin posibil.
Dar problema în sine tot ar râmâne, nu aş mânca din pomana lui Ţiriac, dar aş cumpăra carne de la micii comercianţi? aş întreba înainte să mănâc la o rudă cum a fost sacrificat animalul?
Adi,
Uite un mic exepmlu… Tiriac Ion organizeaza anual o vanatoare de misterti. Pentru placere. Din punctul meu de vedere este inuman ceea ce face, din puncul celor care participa nu. Discutabil. Dar cum ar fi daca Tiriac ar spune ca face asta in numele drepturilor animalelor, mai exact, in numele dreptului mistertului la viata?
Ar fi la fel de evident, ca in cazul sesizat de mine, ca omul acesta, avand pretentia sa il credem, isi bate joc de noi.
Salut Adi,
Iti multumesc pentru comentariu!
Am inteles ceea ce spui, insa mesajul tau nu a atins ideea pe care o exprim in articol.
In primul rand, faptul ca eu nu sunt o persoana credincioasa nu a influentat decizia mea de a nu merge la masa. As fi avut acelasi comportament indiferent de religia pe care as fi impartasit-o.
In al doilea rand, desigur, faptul ca in lume sunt saraci nu conduce obligatoriu la ideea ca ar trebui sa renuntam la placerile vietii. Sunt, de altfel, oameni care sufera si din alte motive si mult mai grav decat cei saraci, cum sunt si oameni saraci care considera ca saracia nu e un motiv de suferinta.
Chestiunea subliniata de mine este simpla si o puteai prinde mai bine daca citeai si raspunsul pe care l-am oferit doamnei Mariana Hudrea.
Eu doar spuneam ca nu nu poti lua de la saraci ca sa dai celor care nu sunt saraci si totodata sa faci asta spunand ca asa se face la crestini. Acest gen de comportamente este specific ipocritilor si sarlatanilor, iar eu incercam doar sa subliniez 1. ca exista aceasta capcana si 2. ca eu nu am cazut in ea.
Cat despre rautatea cu care preotul ar fi facut sau nu anuntul, te asigur ca nu ai dreptate, dar nu as vrea sa discut despre asta caci ceea ce am scris in articol e destul de acoperitor.
Iti doresc o zi buna!
Emil Moise
Sunt de părere că ai dus lucrurile cam la extrem.
– Nu ştiu dacă respectivul dascăl ştia sau nu de convingerile tale intime privind mersul lumii, şi chiar de ştia, atâta timp cât n-a folosit cu rea intenţie ” ca la creştini „, nu stiu dacă i se poate imputa ceva, căci se adresa unui grup, grup în care cel mai probabil erai minoritar şi nu ai de ce să te simţi ofensat. La rându-mi sunt ateu, şi nu m-ar deranja prea tare, în cazul în care aş fi minoritar într-un grup, să n-am pretenţia ca cineva să mă trateze cu „blândeţe”, dealtfel, dacă stai să te gândeşti, nici n-ar fi avut cum să se adreseze altfel, e profesor de religie şi se foloseşte de uneltele ce le foloseşte în profesia lui.
– Faptul că există săraci în lume, nu doar în respectiva urbe, nu e un motiv suficient pentru a renunţa la „plăcerile vieţii”, altfel ar trebui ca fiecare salariu primit să-l donăm celor nevoiaşi, poate să facem şi un credit în bancă, nu pentru a ne cumpăra o maşină de spălat ci pentru a cumpăra eu ştiu lemne pentru oameni, ş.a.m.d. Şi chair dacă toată România, n-ar avea probleme, ar trebui pe baza aceleaşi ideei, să facem cele de mai sus pentru nevoiaşii din alte colţuri ale lumii (şi sunt destui).
– Masa în sine, avea mai mult un rol social, decât unul ce ar ţine de stomac, până la urmă, te puteai duce şi la fel de bine în sens de protest, dacă insistai cu principiul acesta, puteai să nu consumi nimic, dar erai prezent. N-ai făcut altceva decât să te marginalizezi/îndepărtezi de un grup, şi până la urmă e grupul în care îţi desfăşori activitatea şi nu ştiu dacă e cel mai bun lucru.
– Că activitatea lui e sau nu pe placul tău sau al meu, e ceva subiectiv, nu a dobândit respectivii bani în urma unei infracţiuni, nu e ca şi cum te-ar fi invitat la o masă de interlopi, atâta timp cât omul nu ţi-a făcut nimic, a venit cu o idee zic eu bună, pentru legarea legăturilor de muncă, nu cred că principiul de care vorbeşti ar fi fost încălcat. Acum nu trebuie să ducem şi noi la absurd felul cum ne comportăm cu cei ce au alte opinii/principii faţă de ale noastre.
Şi am să termin cu asta, dacă ar fi invers, şi eu – ateu – aş fi cel care ar oferi respectiv masă, şi profesorul de religie n-ar dori să participe pentru că, fiind necredincios ” sunt banii diavolului ” şi nu doreşte să participe la un asemenea festin diavolicesc, eu cum m-aş simţii? şi cum l-aş considera pe respectivul profesor de religie? Nu cumva m-aş simţii ceva ofensat şi pe respectivul profesor l-aş considera deplasat în abordare?… zic şi eu.
În rest, numai bine.
Stimata Doamna Florina Stoian,
Va multumesc pentru postare si pentru apreciere!
Ideile expuse de dumneavoastra ma onoreaza, cu atat mai mult cu cat vin din partea unui inspector scolar general.
Gestul dumneavoastra de a comenta un asemenea articol, pe care multi se feresc si sa il citeasca, e dovada unei mult asteptate ridicari de bariera. Sigur vor fi multi care, acum, vor avea curajul sa traverseze. Va multumesc!
Va doresc o seara placuta!
Emil Alexandru Moise
Ca o completare, pentru doamna Mariana Hudrea,
In legatura cu afirmatia privind posibila stare de tensiune, eu cred ca lucrurile sunt privite dintr-un unghi intunecat. De ce s-ar crea o tensiune doar pentru ca cineva isi expune opiniile? Colegii mei au o parere, eu o alta. Eu nu sunt tensionat ca ei gandesc altfel decat mine. Ei de ce ar fi? Va rog sa ma credeti ca nu este si nu va fi nicio tensiune. Tensiunile, atunci cand au fost, au fost introduse intentionat si sunt oameni care se pricep cel mai bine la asta (ar merita o carte pe aceasta tema, sau macar un articol).
Eu imi respect colegii si le respect opiniile si deciziile. Ei au luat o decizie in ce ii priveste, eu o alta. Suntem liberi, nu? Va rog sa ma credeti ca si colegii mei ma respecta si ca ne intelegem foarte bine.
In plus, au fost multi colegi care nu au participat la „masa otravita”. Iar dintre acestia unii chiar din aceleasi motive precum cele expuse in articol.
Inca o data, va multumesc pentru mesaj si pentru felicitari! Numai prin dialog invatam si progresam.
Va doresc o seara frumoasa!
Emil Alexandru Moise
p.s. Cat priveste afirmatia dumneavoastra conform careia „Cu o masa pentru colegi … saracii satului nu ar fi dus-o nici mai bine si nici mai rau”, ma abtin de la comentarii.
Domnul profesor Emil Moise este un om curat in suflet si poate fi un model pentru colegii nosti tineri.
Nu ma surprinde hotărârea luată de D-sa. Daca ar fi procedat altfel nu l-as fi recunoscut.
Ii doresc sa ajungă sa fie de acord cu el majoritatea colegilor săi. Ar merita!
Buna ziua,
Va multumesc pentru aprecieri!
O sa va raspund, desi, pentru ca l-ati introdus pe preot in discutie, ar fi multe, foarte multe de spus. O sa incerc sa il ocolesc, caci in articol nu e vorba de preot, ci de valori.
In primul rand, chestiunea abordata in articol nu e una care se poate transa in „a fi de acord” sau „a nu fi de acord”. Sa fiti de acord cu ce?
Abodarea mea vizeaza modul in care unii oameni intind capcane si modul in care alti oameni cad in capcane. Lasand la o parte eufemismele, e vorbe de smecherii si de cei care incurajeaza smecheriile „profitand” de ele, fara a realiza ca se vor intoarce impotriva lor cu varf si indesat si fara a realiza (sau fara a le pasa) ca altii au de suferit de pe urma acceptului lor.
Facand o mica paranteza, pentru a introduce o analogie, am putea sa ne gandim la urmatorul exemplu.
Politicieni dintre cei mai corupti, pe care ii stim cu totii ca sunt corupti, vin in campania electorala si ne spun ca ne vor binele si ca va trebui sa ii alegem (in continuare) ca sa ne poata face bine si pe mai departe. Pentru a ne convinge sa ii votam apeleaza la o capcana. Ofera cadouri in campania electorala. Carnati, mici, malai, ulei, curci, miei, calendare cu Iisus si altele. Nu trebuie sa fiti dumneavoastra de acord sau sa nu fiti de acord, aceasta este o capcana. Mai departe insa, sunt oamenii care cad in capcana. Cei care accepta sa primeasca acele cadouri si care de altfel vor si vota. Ii vor vota pe corupti si pe ticalosi.
Vi se pare cunoscut, nu? Prin asta, in fapt, incurajeaza smecheria si asa se face ca de 25 de ani avem cei mai escroci oameni politici pe care i-am fi putut avea. 25 de ani din viata mea, din a dumneavoastra, din a parintilor nostri si o mare parte din viata copiilor nostri, au fost batjocorite de acesti ticalosi.
Articolul meu evidentiaza acest mecanism, intr-o alta zona, mult mai sensibila dar apropiata de politic prin viclenia reprezentantilor ei.
Preotul cu pricina nu a facut „decat” 2 lucruri: 1. ceea ce face si Biserica Ortodoxa in mod cotidian (dar si celelalte biserici, nu as vrea sa las vreun loc aici), adica ne arunca in fata, ca la prosti, ca ceea ce face sunt acte de crestinism, dar este exact pe dos si 2. a profitat ca a avut cu cine sa isi faca jocul.
Nu e nicio problema ca dumneavoastra nu sunteti de acord, chestiunea e ca nu aveti cu ce sa (nu) fiti de acord caci, repet, nu e vorba de ceva discernabil in acest sens. Lucrurile asa stau, cum le-am evidentiat.
Cat despre tensiunea pe care as fi introdus-o in colectiv, nu vad la ce va referiti. De ce as fi eu tensionat daca cineva si-ar exprima opinia in legatura cu mine? Desi, atentie, eu am scris articolul cu referire la mine si la principiile mele, nu cu referire la ceilalti. Fiecare gandeste cum doreste si actioneaza la fel. Eventual, i-as arata persoanei respective ca nu are dreptate, fara nicio tensiune, cum spuneti. Dar daca cel care scrie sau spune despre mine ceva ar avea dreptate, ma bucur sa cred si sa va anunt ca i-as multumi ca mi-a aratat unde am gresit. Daca, fara sa realizez, sa spunem, as fi fost la masa cu pricina (eu, din nou subliniez, ma refer la mine) fara sa imi dau seama de capcana si dumneavoastra sau un coleg/o colega ar fi scris acest articol, v-as fi multumit ca mi-a deschis ochii si as fi regretat ca am acceptat invitatia.
Va multumesc pentru atentia acordata si va doresc o zi frumoasa!
Emil Moise
Domnule Moise,
Va admir de ani de zile pentru activitatea pe care o desfasurati.
De data asta nu sunt de acord cu dumneavoastra.
Nu-l cunosc pe preot. Sunt convinsa ca a dorit sa faca un gest frumos pentru colegi.
Cu o masa pentru colegi, care sunt si ei destul de saraci, saracii satului nu ar fi dus-o nici mai bine si nici mai rau.
Prin gestul dumneavoastra cred ca ati facut mai mult rau decat bine.
Ati introdus tensiune in colectiv si e preferabil sa evitam asemenea lucruri.
E bine sa fim toleranti si sa ii acceptam pe semenii nostri cu ce au bun si ce au rau.
Va doresc reusite in activitatile profesionale. Si va felicit inca o data pentru tot ceea ce faceti.( Mai putin pentru gestul recent:):))