Cantonament la Bansko, pentru Metalul. Alb-albaștrii au intrat în febra transferurilor

Cantonament la Bansko, pentru Metalul. Alb-albaștrii au intrat în febra transferurilor

Metalul s-a reunit deja, urmând să plece în cantonament abia după o lună de pregătire. Zece zile ar urma să dureze pregătirea centralizată de pe pământ bulgăresc, interval de timp în care alb-albaștrii au  programat și câteva meciuri de verificare.

Prima întâlnire pe agenda va fi pe 28 iunie, parteneri fiind cei de la FC Păulești, echipă de liga a III-a. Pe 5 iulie, chiar înainte de plecarea în cantonament, Metalul va juca un amical în deplasare, cu FC Bacău.

Vor fi trei partide și în Bulgaria, pe 13, 16 și 19 iulie, adversarele urmând a fi stabilite ulterior, în funcție de echipele aflate la pregătire în zonă.

Până la începutul stagiului bulgăresc, cei de la Metalul trebuie să-și completeze lotul, unul destul de subțiat numeric după ce la finele sezonului trecut au plecat mai mulți jucători. Deocamdată, doar o singură mutare perfectată, cea a lui Dănilă Parfeon, stoperul de 27 de ani venit de la Progresul Spartac.

Luni, Vali Stan va mai avea la dispoziție câțiva jucători, urmând a se decide pe cine oprește în lot. Deocamdată, oficialii alb-albaștrilor nu au dorit să dezvăluie numele acestora.

În principiu, Vali Stan și-ar dori un lot format din cel puțin 25 de jucători de camp și trei portari. Cel puțin după performanțele obținute anul trecut, Metalul a devenit un club mai atractiv pentru fotbaliștii aflați în căutarea unei echipe.

Anul trecut, alb-albaștrii se deplasau în cantonament tot la Bansko.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și