Campioană a Franței, transferată de Gloria. Din sezonul viitor Sabrina Abdellahi va juca la Buzău

Campioană a Franței, transferată de Gloria. Din sezonul viitor Sabrina Abdellahi va juca la Buzău

Gloria punctează zilele acestea pe piața transferurilor, în speranța că din sezonul viitor, cu Pablo Morel pe banca tehnică, va face un sezon mai bun în Liga Florilor. După ce ieri au fost anunțate transferurile norvegiencelor Christine Karlsen și Sherin Obaidli, azi a fost confirmată o altă înregimentare, de data aceasta a unei sportive din Franța.

Este vorba despre Sabrina Abdellahi, pivotul de 31 de ani al celor de la Sambre Avesnois, club din eșalonul secund francez. Sportiva din Hexagon este campioană a Franței cu Metz, performanță obținută, ce-i drept, în 2011. De asemenea, tot cu Metz, Sabrina și-a trecut în palmares Cupa și Cupa Ligii, în 2010 și 2011. Poate cel mai important moment din cariera viitoarei echipiere a Gloriei a fost obținerea medaliei de argint la Campionatul Mondial de Tineret, în vara lui 2012.

Aproape sigur, la Gloria vor mai sosi câteva jucătoare, majoritatea din străinătate. Evident, vor fi și sportive care vor părăsi gruparea locală. Zvonurile le dau ca plecate pe Valentina Blazevic, Dzyiana Ilyina și Yaroslava Burlachenko. De asemenea, alte câteva fete din actualul lot se află la final de contract.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și