CĂLĂTORIE ÎN JURUL TIGRULUI. ARTĂ CONTEMPORANĂ ÎN GRAJDUL MARGHILOMAN

CĂLĂTORIE ÎN JURUL TIGRULUI. ARTĂ CONTEMPORANĂ ÎN GRAJDUL MARGHILOMAN

Artiştii buzoieni încearcă să obişnuiască publicul buzoian şi cu alte spaţii expoziţionale decât cele clasice, amenajate în acest scop. Expoziţia de pictură şi de sculptură „Călătorie în jurul tigrului”, cu lucrări semnate de trei artişti buzoieni, a fost vernisată în fostele grajduri de la conacul Marghiloman.

vernisaj 1Trei artişti buzoieni, doi pictori – Florin Menzopol şi Ciprian Dumitrache, au organizat împreună cu sculptorul Ştefan Daniel Lăzărescu – Peşte, expoziţia „Călătorie în jurul tigrului”.

Lucrările de pictură şi de sculptură nu au fost expuse într-o arenă de circ ori în spatele unor zăbrele de la grădina zoologică, ci într-un spaţiu la fel de neconvenţional.

Fostele grajduri aristocratice de la conacul Marghiloman, în mare parte ruinate, au fost transformate într-un spaţiu expoziţional uimitor, dar neaşteptat de potrivit pentru o expoziţie de artă contemporană.

Şi expozanţii, unii la fel de neconvenţionali ca locaţia expoziţiei, au fost de-a dreptul încântaţi de „simezele” din grajd şi doresc să repete experienţa, chiar şi în alte formule.

Ionuţ Apostu, component al tripletei de edili din fruntea Primăriei Buzău, este convins că grajdurile de la Marghiloman au fost readuse la viaţă şi că au intrat deja într-un circuit cultural.

Grajdurile vor fi reabilitate în viitorul apropiat, odată cu punerea în practică a proiectului Primăriei de a transforma Parcul Marghiloman într-unul aristocratic, în care caii să se integreze cât se poate de firesc. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și