CADOU PENTRU ILIE STAN. GLORIA ÎȘI SPALĂ PĂCATELE LA DUNĂRE

CADOU PENTRU ILIE STAN. GLORIA ÎȘI SPALĂ PĂCATELE LA DUNĂRE

Victorie de moral, pentru Gloria, sambata la Calarasi. Buzoienii au infirmat pronosticurile reusind o victorie chiar de ziua tehnicianului Ilie Stan. Gratie celor trei puncte acumulate, buzoienii ies din subsolul clasamentului, urcand pana pe pozitia a treisprezecea.

fotbalGloria este clar echipa surprizelor în liga secundă. Gruparea buzoiană  a reușit rezultate excelente cu echipele cotate ca favorite, pierzând, la polul opus, cu mai toți outsiderii. Roș-albaștrii nu și-au dezmințit renumele sâmbătă, reușind o victorie puțin scontată, în deplasare la Călărași.

Gloria a  dominat tactic partida încă din start, reușind să taie din fașă toate acțiunile gazdelor. Buzoienii au avut ocazia deschiderii scorului în minutul 31, atunci când Krell a respins în bară lovitura de cap a lui Nedelea. Același Nedelea a adus-o pe Gloria în avantaj, cu 5 minute înainte de pauză.

La reluare, tot Gloria a fost echipa care a punctat, Iurcu reușind să dejoace jocul la off-side al Călărașiului și să-l învingă pe Krell.

Pana la final, Gloria a reușit să apere rezultatul și să plece cu 3 puncte de la Dunăre.

De remarcat că la Dunărea a evoluat ca titular și Vali Alexandru, fostul vârf al Gloriei, trecut între timp pe la Rapid București. Fostul golgeter a fost însă înlocuit în minutul 55, după o evoluție ștearsă.

Grație celor trei puncte acumulate, Gloria iese din zona roșie a clasamentului, făcând un salt până pe poziția a treisprezecea. Etapa viitoare, buzoienii joacă acasă cu Viitorul Târgu Jiu. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și