După o serie de demersuri pentru amplasamentul și construirea unui Cimitir Municipal nou care să rezolve penuria de locuri de veci din Buzău, iată că obiectivul de investiții se apropier de deschidere. Primele 1000 de locuri urmează să fie repartizate solicitanților, care trebuie să aibă domiciliul permanent în Buzău. Necropola va primi denumirea de Cimitirul Municipal „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”
În următoarele zile edilii Buzăului vor face recepția noului Cimitir Municipal care va purta denumirea de „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Regulamentul cimitirului urmează să fie postat în dezbatere publică iar buzoienii vor avea posibilitatea să intervină cu propuneri și sugestii în această primă fază în care pot surveni modificări în legătură cu conținutul acestuia.
Nu vor fi permise amenajări sau construcții ale locurilor de veci care să încalce prevederile Regulamentului și să creeze un aspect necorespunzător în necropolă.
Nu au fost achiziționate utilaje speciale pentru „îngropăciune” folosite pentru săpatul locurilor de veci sau care să coboare sicriul în pământ mod civilizat, precum există în cimitirele moderne din toată lumea și pe care buzoienii nu le-au văzut probabil decât în filme.
Locurile de veci sunt delimitate de alei pavate cu dale iar loturile numerotate de cei de la Urbis Serv și vor fi distribuite buzoienilor cu domiciliul permanent în Buzău.
După ce Regulamentul va fi aprobat în CLM într-o primă etapă vor fi repartizate primele 1000 de locuri de veci.


