Un biciclist a fost accidentat mortal, noaptea trecută, în jurul orei 2, după ce a fost lovit, din spate, de un autoturism. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 2B la ieşirea din municipiul Buzău. Deşi circula noaptea, biciclistul nu purta vestă reflectorizantă.
Bărbatul accidentat se deplasa pe bicicletă, dinspre Brăila către Buzău, când a fost lovit, din spate, de un autoturism Skoda, la volanul căruia se afla o femeie de 44 de ani, din Gălbinaşi.
Biciclistul circula fără niciun fel de însemne reflectorizante, nefiind echipat nici cu vestă, nici cu semnalizatoare pentru bicicletă.
În urma impactului, biciclistul imprudent n-a avut nicio şansă, astfel că echipa medicală deplasată la faţa locului n-a putut decât să constate decesul.
În urma testării cu aparatul Drager, a rezultat că femeia de la volan nu consumase alcool. Între timp, poliţiştii au stabilit şi indentitatea victimei. Biciclistul decedat avea 30 de ani şi era domiciliat în Cochirleanca. (Andrei Solomon)


