Gloria a deschis scorul relative repede, în minutul 14, prin Boiciuc, atacantul moldovean împrumutat de la Universitatea Cluj și se părea că meciul cu Lipova este deja tranșat.
Gazdele au reușit egalarea cu cinci minute înainte de pauză, prin Ovidiu Bulza, scor cu care s-a și intrat la cabine. Tot Șoimii au punctat după reluare, prin Susanu, după o lovitură liberă executată imparabil, în vinclu.
Buzăul a egalat în minutul 76, prin Neicuțescu iar egalul s-a menținut până în minutul 90.
În prelungiri, Gloria a fost echipa care a controlat jocul, punctând, în cele din urmă prin Ariel Lopez, în minutul 104.
Până la final, Lipova n-a mai reușit să întoarcă soarta partidei, mai ales că a jucat preț de cinci minute cu un om în minus. Mai mult, în ultimul minut de prelungiri, Uțiu a înscris pentru 2 la 4, astfel că Gloria se califică în grupele Cupei României, competiție al cărei format se vrea, cel puțin în această ediție, inovativ.


