Accident groaznic, pe Șoseaua Nordului, spre Calea Eroilor. Un TIR a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus. În urma impactului, vehiculele implicate în accident au fost proiectate în afara părții carosabile. Din nefericire, evenimentul rutier s-a soldat cu decesul unei femei, pasager în autoutilitară.
Accidentul a avut loc pe Șoseaua Nordului, spre Calea Eroilor, într-o curbă considerată, de altfel, extrem de periculoasă. Evenimentul rutier s-ar fi produs din vina șoferului, un ialomițean de 26 de ani, care conducea un autotren și care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic, intrând în coliziune frontală cu o dubă. În urma impactului, ambele vehicule implicate în accident au fost proiectate în afara părții carosabile. Evenimentul s-a soldat cu decesul unei pasagere din autoutilitara lovită de TIR și cu rănirea soțului acesteia, un bărbat de 54 de ani, ambii din București.
La fața locului, s-au deplasat și câteva echipaje de pompieri. Oamenii de la ISU au acționat pentru a stinge focul care cuprinsese autoutilitara. De asemenea, a fost nevoie de echipa de descarcerare, pentru a-i scoate dintre fiarele contorsionate pe conducătorul auto al dubiței și pe soția acestuia.
În urma accidentului, traficul a fost blocat în zona Șoseaua Nordului timp de câteva zeci de minute, Polițiștii au deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. (Andrei Solomon)


