Accelerare la giratoriu. Se urgentează lucrările pe bulevardul „1 Decembrie”

Accelerare la giratoriu. Se urgentează lucrările pe bulevardul „1 Decembrie”

Aglomerările auto care se întâmplă frecvent în zona sensului giratoriu de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918” ca urmare a lucrărilor la carosabil, la trotuare și viitorul rond au generat măsuri speciale. În șantier se va lucra non-stop cu două echipe și ziua și noaptea. Cu ajutorul vremii favorabile se speră ca lucrările să se încheie mult mai devreme decât cele două luni preconizate inițial.

Viceprimarul Ionuț Apostu a transmis buzoienilor  un anunț important din partea Primăriei, după ce locuitorii orașului și presa locală au atras atenția că în zona sensului giratoriu de la pasarela peste calea ferată către Zona Industrială traficul este infernal.

Ionuț Apostu, viceprimar Buzău: „ În urma unei analize a valorilor de trafic după începerea lucrărilor la ultimul tronson din Bulevardul 1 Decembrie și amenajarea sensului giratoriu, astăzi, împreună cu constructorul, proiectantul și ceilalți factori implicați, am luat decizia ca pe acel segment să se lucreze în două schimburi de câte 12 ore, inclusiv noaptea”

Ieri dimineața coloane lungi de mașini se întindeau pe toate benzile de circulație, atât către și dinspre Gară, cât și spre Zona Industrială și intersecția Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu Calea Eroilor și bulevardele Unirii și Averescu.

În urma întâlnirii dintre responsabili s-a ajuns la concluzia că se va lucra cu două echipe non-stop pentru ca timpul de finalizare a lucrărilor să se scurteze semnificativ și, cu ajutorul vremii favorabile, șantierul să fie închis cât mai curând.

Rămâne de văzut care va fi reacția locatarilor din blocurile învecinate, care vor trebui să suporte disconfortul creat de utilajele în lucru și pe timpul nopții.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și