A venit iarna dar șantierele sunt încă deschise. Continuă modernizarea infrastructurii în comuna Vernești

A venit iarna dar șantierele sunt încă deschise. Continuă modernizarea infrastructurii în comuna Vernești

Extinderea rețelei de gaze naturale în comuna Vernești este, în acest moment, cel mai important proiect aflat pe agenda primarului comunei, Daniel Năstase. Chiar dacă iarna și-a intrat în drepturi, așa cum este și firesc pentru data din calendar, se lucrează de zor pentru extinderea rețelei în comună.

Deși are în administrare o comună foarte mare, atât ca întindere, cât și ca număr de locuitori, primarul Daniel Năstase consideră că în maximum 2 ani, aproape toate gospodăriile din comună vor fi racordate la sistemul de alimentare cu gaze. Excepție vor face doar gospodăriile aflate în zone unde extinderea rețelei ar necesita o investiție considerată nerentabilă.

Un alt punct prioritar pe agenda primarului Daniel Năstase este asfaltarea drumurilor din comună. În această perioadă, cu fonduri din bugetul local, se derulează o ample lucrări de asfaltare pe mai multe drumuri. În această săptămână, s-a profitat de vremea prielnică, așa că s-a turnat covor asfaltic într-un ritm alert.

Fie că este vorba de bani europeni, guvernamentali sau din bugetul local, Primăria Vernești anunță că va continua și în 2024 să procesul de modernizare a arterelor rutiere și pietonale. Anul viitor, va demara un amplu proiect de asflatare, cu fonduri europene, a 8 kilometri de drumuri, proeict care va viza mai multe sate.

În prezent, potrivit primarului Daniel Năstase, aproximativ 70 la sută din suprafața totală a străzilor din comuna Vernești este acoperită cu asfalt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și