De şapte ani cultivă zmeură în spatele casei însă niciodată nu i-a mers aşa de bine ca anul acesta. Lui Dănuţ Panait, un fermier din localitatea buzoiană Poşta Câlnău, i-a venit ideea să invite prietenii de pe Facebook să-şi culeagă singuri fructele pe care apoi le cumpără la preţ mai mic decât în piaţă. Oferă şi un bonus: zmeura mâncată în timpul culesului este din partea casei!
Cultura de zmeură a familiei Panait atrage la fiecare sfârşit de săptămână mulţi turişti dornici să experimenteze munca unui culegător. Familii întregi din toată ţara dau năvală printre butaşii de zmeură. Fructele foarte coapte nu mai ajung în găleată ci direct în gura pofticioşilor.
Vizitatorii plantaţiei culeg zmeura în găletuşe cât mai mici, pentru a nu zdrobi fructele. Munca este una migăloasă. Ca să strângi un kilogram de zmeură, îţi trebuie multă răbdare.
Oaspeţilor le este călăuză prin plantaţia de zmeură Silvia, una dintre fetiţele familiei Panait.
Invitaţia fermierului a fost lansată pe pagina de socializare, iar de atunci doritorii de fructe proaspete dar şi de o experienţă unică nu mai contenesc să sosească.
Cultivarea zmeurei este o afacere bănoasă, spune fermierul buzoian, care de şapte ani are grijă de butaşii plantaţi pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi.
Un kilogram de zmeură culeasă din plantaţia de la Poşta Câlnău costă 15 lei. Peste o săptămână, va începe culesul şi la mure, pentru care fermierul buzoian caută forţă de muncă, atât din rândul sătenilor cât şi al turiştilor. (Mirela Copariu)



