Ziua Veteranilor de Război, marcată astăzi. La ceremonie au fost prezenți și seniori de peste 100 de ani

Ziua Veteranilor de Război, marcată astăzi. La ceremonie au fost prezenți și seniori de peste 100 de ani

Mai puţin de zece supraviețuitori ai celei de-a doua conflagrații au fost prezenți azi, în Crâng, la festivitățile prilejuite de Ziua Veteranilor de Război. Deși cei mai mulți dintre ei sunt deja trecuți de 100 de ani, seniorii s-au bucurat, atât de cinstirea adusă lor, cât și de cântele patriotice interpretate de fanfara garnizoanei Buzău.

Festivitățile au fost deschide cu un Te Deum închinat celor căzuți în teatrele de luptă.

Oficialități militare, dar și civile, au rostit apoi câte o scurtă alocuțiune urându-le sănătate veteranilor de pretutindeni. Se estimează că mai sunt în viață 700 de supraviețuitori ai celui de-al doilea război mondial.

La finalul scurtei ceremonii, efective din cadrul Diviziei II Getica au dat onorul, defilând prin fața veteranilor prezenți, pe acorduri de fanfară.

Unul dintre cei mai cunoscuți veterani, Gheorghe Baciu, a ținut să ofere un singur sfat tinerilor din zilele noastre. Cinstea, spune centanarul buzoian, este cheia unei vieți liniștite. Ziua Veteranilor de Război a fost instituită în 2007. Este celebrată în data de 29 aprilie în amintirea zilei în care Regele Carol I a semnat decretul de instituire a titlului de „veteran de război” pentru foștii luptători în Războiul de Independență (1877-1878).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și