ZILE DE SĂRBĂTOARE ÎN JUDEŢ. SPECTACOLE DE ZILE MARI LA LIPIA ŞI TISĂU
Week-end presărat cu petreceri şi voie bună. Duminică, 27 mai vor avea loc două serbări câmpeneşti, una la Lipia, iar cealaltă la Tisău. În ambele situaţii, autorităţile locale s-au preocupat de organizare, astfel încât localnicii, dar şi buzoienii dornici de distracţie să se simtă cât mai bine.
Duminică, 27 mai 2018, la orele 13.30, pe terenul de sport din Tisău, se organizează ediţia a cincea a Zilei Comunei Tisău, sărbătoare devenită deja tradiţie în zonă. Artişti celebri vor urca pe scena de la Tisău. Capete de afiş sunt Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea şi Cătălin Crişan. De asemenea, responsabili cu voia bună vor mai fi responsabili Mădălina Manolache, Simona Bănică, Mirela Ursache, Nina Stamate şi mulţi alţii.
Autorităţile locale, în frunte cu primarul au pregătit numeroase surprize pentru cei ce vor lua parte la petrecere, iar una dintre ele va consta într-un impresionant foc de artificii la finalul spectacolului.
Tot duminică, 27 mai, la orele 14.00, pe terenul de sport din satul Lipia, comuna Merei, va avea loc a şasea ediţie a sărbătorii Floare de Salcâm, spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri .
Pe scenă vor urca Violeta Constantin, Mario Buzoianu, Mihaela Gurău, Nicolae Datcu, formaţia Biloi, Ion Băicuş, Filofteia Drăghici şi mulţi alţii.
Şi la Lipia, la finalul spectacolului, participanţii se vor putea bucura de un impresionant foc de artificii.
Autorităţile locale din Tisău şi Merei invită buzoienii la distracţie şi voie bună!
(Mirela Copariu)