Record de audiență la deschiderea Drăgăicii. Cum a arătat prima zi a târgului de vară de la Buzău

Record de audiență la deschiderea Drăgăicii. Cum a arătat prima zi a târgului de vară de la Buzău

Record de audiență în prima zi de Drăgaică! Spectacolul de deschidere a adus, ca în fiecare an, un public numeros și dornic de distracție. Seara a fost închisă în stil mare, de concertul îndrăgitei artiste Andra. Reprezentanții Primăriei susțin că, în prima zi, au fost peste 20.000 de spectatori, iar pe întreg weekend-ul au fost vândute peste 25.000 de bilete. Reamintim că intrarea generală este 3 lei. Copiii sub 14 ani nu plătesc bilet.

Vineri după-amiază, „Drăgaica”, cel mai vechi târg din zona Munteniei, și-a redeschis porțile! În prima parte a spectacolului, artiștii locali au fost cei care au încântat publicul, iar melodiile populare interpretate de soliști i-au prins pe petrecăreți în hore.

Înainte de cel mai așteptat moment al serii – concertul Andra – edilul Constantin Toma și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-au adresat miilor de buzoieni prezenți în Drăgaică.

Prima seară de spectacol din Drăgaică a fost încheiată de concertul impresionant susținut de Andra.

Potrivit organizatorilor, în prima zi, pe la porțile târgului au trecut peste 20.000 de persoane. Distracția în „Drăgaică” va continua în fiecare seară, până pe 25 iunie, cu spectacole susținute de artiști care vor aborda stiluri diferite, pentru toate gusturile.

Târgul de vară „Drăgaica 2023” este organizat de Primăria și Consiliul Local Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și