Anul trecut, elevii hasdeieni de la Clubul 3,14, împreună cu părintele Toader de la biserica Banu, au descoperit pe un câmp de la intrarea în satul Budişteni, comuna Costeşti, un bordei în care trăiau 7 suflete.
Cinci copiii, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, locuiesc şi acum în acelaşi bordei fără curent electric, împreună cu părinţii lor, Alina şi Iulius Nedelea.
A trecut aproape un an de când cazul lor a fost mediatizat de Viaţa Buzăului şi CampusTv, iar prin eforturile hasdeenilor de la Clubul 3,14 şi ale părintelui Toader, viaţa familiei Nedelea a început să fie un pic mai luminoasă.
Au primit ajutoare de la oameni, ba chiar li s-a promis şi o casă iar primarul din Costeşti le-a oferit un teren de 1000 de metri spre folosinţă.
Speranţa primarului pare că se va adeveri, dar nu aşa cum credea dânsul.
Familia Nedelea se va muta într-o casă dintr-o localitate din judeţul Constanţa, pusă la dispoziţie de una din rudele soţului, care a aflat de situaţia lor când a văzut ştirea de la CampusTv pe internet.
După 9 ani în care au stat prin diverse locuri, iată că membrii familiei Nedelea au şansa de a locui, în sfârşit, în condiţii omeneşti, într-o casă adevărată.
Copiii au note bune la şcoală, au terminat cu medii peste 8, deşi nu au avut nici măcar lumină.
Toată speranţa familiei Nedelea stă în copii. Aceştia învaţă bine şi vor să reuşească în viaţă. Poate că de acum înainte, dacă vor locui într-o casă a lor, vor avea condiţii şi mai bune să fie primii în clasă şi să nu fie obligaţi să renunţe la şcoală.
Dar asta depinde şi de părinţii lor, care vor trebui să depună toate eforturile pentru a-i creşte sănătoşi dar şi de sprijinul comunităţii în care se vor integra.
Le vom urmări evoluţia şi, probabil că şi cei care le-au făcut cunoscut cazul, hasdeenii de la Clubul 3,14 şi părintele Toader, vor proceda la fel.




urmaritii si acum deoarece si la ora acutala se afla intr-o cocioaba la marginea satului sipotele comuna deleni deci nu sta la nici o slra sau vreun frate de al acestuia ….