Publicat la: 31.05.2014. 11:17 / 5.128 views

VOR POD ADEVĂRAT PESTE CÂLNĂU. PODUL DE TUBURI SE RUPE CÂND SE UMFLĂ CÂLNĂUL

Pentru a ajunge pe cea mai scurtă cale în municipiul Buzău locuitorii satelor Gura Câlnăului şi Focşănei trebuie să traverseze râul Călnău.

pod tuburiAceastă rută are însă un inconvenient. Podul peste apa Cilnăului este unul improvizat, din tuburi, iar atunci când plouă mai puternic, este luat de viitură.

Atunci locuitorii celor două sate trebuie să facă un ocol de aproape 3 kilometri pentru a ajunge la DN”E85 în zona Autorolla.

Când podul este rupt, atât locuitorii din Gura Câlnăului şi Focşănei, cât şi camioanele de la balastieră sunt nevoiţi să ocolească pentru a ieşi la drumul european.

De aceea, oameni se gândesc că ar trebui construit un pod adevărat, la ridicarea căruia să contribuie toată lumea.

Asta în cazul în care vechiul pod peste Buzău, construit de Saligny ar fi reabilitat şi o parte din structura sa metalică ar reveni comunei. Lucru mai greu de crezut, dat fiind faptul că podul este monument istoric.

Până atunci, podul celălalt, din tuburi, care se rupe din cauza colmatării cu resturi vegetale şi trunchiuri de copaci aduse de viiturile puternice, va fi, în reparat în cât mai scurt timp.

Cu ajutorul celor de la balastieră, podul se reface în timp record, de fiecare dată când este luat de ape.

Primăria are în plan construirea unui pod pe picioare în locul celui din tuburi. Dar, deocamdată, totul este la nivel de proiect.

Până când se vor găsi bani de pod, locuitorii din Gura Călnăului şi Focşănei speră ca apele Câlnăului să se umfle cât mai rar pentru a nu distruge podul de tuburi. 

Exista 1 Comentariu
Ce spun vizitatorii:
  1. Catalin spune:

    … eun fel de „mesteru’ Manole”, dar cu prosti…
    Cum e posibil ca in anul 2014 niste cacanari de politicieni, de toate culorile, sa nu fie in stare sa faca cele necesare pentru a construi un pod ca lumea, asta in timp ce ei isi fac vile peste vile si jipane peste jipane?!?
    Nu, pana nu vor fi demolate viloaiele de neam prost ale imbuibatilor politici iar materialele sa fie vandute la licitatie iar banii adunari si sa se faca un pod pentru oameni, nu pentru tarlanii poltici, pana atunci vorbim vorbe.

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!