VOLUM DE POEZII, LANSAT LA CONACUL MARGHILOMAN. „TOIAGUL DE LUMINĂ”, DE ŞTEFAN DIMA-ZĂRNEŞTI

VOLUM DE POEZII, LANSAT LA CONACUL MARGHILOMAN. „TOIAGUL DE LUMINĂ”, DE ŞTEFAN DIMA-ZĂRNEŞTI

Poetul buzoian Ştefan Dima-Zărneşti şi-a lansat, marţi, cel de-al patrulea volum de poezie, intitulat „Toiagul de lumină”. La eveniment au fost prezenţi prieteni ai poetului, colegi de cenaclu, scriitori, publicişti şi oameni de cultură din Buzău.

lansare dima 3Evenimentul a fost găzduit de Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, iar sala rezervată evenimentului a fost neîncăpătoare. Poetul a fost înconjurat de prieteni, vechi colegi de la cenaclul Alexandru Sahia sau de la „Cenaclul din Bar”, scriitori și publiciști.

Manifestarea s-a desfășurat sub forma unui dialog între protagonist și invitați, fiecare depănând, pe rând, povestiri și istorioare legate de lumea poeziei buzoiene. S-a vorbit despre tematica poeziilor lui Dima-Zărnești, despre tehnicile pe care le folosește iar unii dintre cei prezenți au și recitat câteva strofe din volumul care tocmai a văzut lumina tiparului.

Dincolo de realizarea în plan literar, Ștefan Dima-Zărnești s-a declarat încântat de prezența atâtor prieteni la un eveniment ținut într-o zi de marți, la o oră nu tocmai convenabilă.

Poetul are în lucru un al cincilea volum de poezie, iar printre proiectele sale se numără și un volum de povestiri. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și