(VIDO) Decizie neașteptată. Elevii de liceu de la Pedagogic vor învăța în clădirea de la Hasdeu

(VIDO) Decizie neașteptată. Elevii de liceu de la Pedagogic vor învăța în clădirea de la Hasdeu

Înainte cu o săptămână de prima zi de școală vine o veste neașteptată, atât pentru elevii de liceu, cât și pentru profesorii de la Colegiul Pedagogic din Buzău. O aripă a clădirii monument de pe strada Spiru Haret nu va mai putea găzdui cursuri, din cauza structurii clădirii, care dă tot mai multe semne de degradare. În aceste condiții, de luni, cei aproape trei sute de liceeni de la Pedagogic vor învăța în sălile de la Colegiul Hasdeu.

Decizia radicală de a nu mai permite desfășurarea cursurilor școlare într-una din aripile clădirii a survenit zilele trecute, când, din cauza faptului că din tavan au început să cadă bucăți din tencuială în sălile de clasă, experții au subliniat că pericolul unor incidente este iminent.

În aceste condiții, în urma unor discuții, atât cu autoritățile din Primărie, cât și cu conducerea Colegiului Național “B.P. Hasdeu”, s-a ajuns la varianta ca toți cei aproape 300 de elevi din ciclul liceal de la Pedagogic să învețe, după-amiaza, în sălile de clasă din clădirea situată pe Bulevardul Gării.

Situația la care s-a ajuns ar trebui să grăbească realizarea unui amplu proiect de reabilitare la Colegiul Pedagogic. Există un proiect depus de mai mulți ani. Până acum, însă, nu au fost alocate fondurile necesare.

Mutarea reprezintă o veste proastă nu numai pentru liceenii de la Pedagogic, ci și pentru cadrele didactice, având în vedere că trebuie să meargă acum la două unități de învățământ, pentru a preda. Programa școlară a Pedagogicului va trebui adaptată noilor condiții, astfel încât actul educațional să nu aibă de suferit. 

O altă problemă, ivită tot cu puțin timp înainte de începerea anului școlar, este la cea mai mare școală gimnazială din județ. Conducerea Școlii nr. 11 din Buzău susține mutarea copiiilor de la două clase de stept-by-step în clădirea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, situată departe de unitatea de care aparțin elevii, pe strada Victoriei. Motivul invocat este lipsa de spațiu, pe fondul numărului mare de înscrieri, cele două clase în discuție fiind formate urmare a unui record de cereri. Intenția este taxată de părinții elevilor, revoltați că ai lor copii sunt nevoiți să meargă într-un alt loc. Controversa trebuie rezolvată, în așa fel încât să nu aibă de suferit elevii, implicarea decidenților din Inspectoratul Școlar fiind obligatorie, pentru a detensiona situația.

Asupra acestui subiect vom reveni mâine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și