(VIDEO) Victorie cu scandal. Gloria se pregătește pentru baraj

(VIDEO) Victorie cu scandal. Gloria se pregătește pentru baraj

Gloria a bifat a doua victorie din play-off-ul de promovare în Superligă și se gândește deja la baraj. Echipa buzoiană  a câștigat duelul cu Oțelul Galați, ieri, pe stadionul din Crâng, în nocturnă. Din nou, antrenorul Adrian Mihalcea a terminat partida în afara terenului, eliminat de arbitru. Meciul a fost unul tensionat, iar după fluierul final a fost scandal mare pe tunelul de intrare la vestiare.

Publicul buzoian a fost al 12-lea jucător și la meciul de aseară, chiar dacă, de această dată, formația gazdă nu a mai jucat spectaculos.

Cele mai multe ocazii au fost ale oaspeților, dar portarul Denis Rusu și-a adjudecat titlul neoficial de cel mai bun om al meciului, având intervenții excepționale.

Golul victoriei a fost marcat în minutul 38, la o lovitură de colț executată de brazilianul Sampaio, când căpitanul uruguayan Ariel Lopez a reluat perfect cu capul, din careul de șase metri, ajungând primul la minge în duelul aerian cu portarului advers.

A doua repriză a aparținut în totalitate oaspeților, care au dat emoții în tribune de mai multe ori. S-a terminat 1-0, Gloria bifând a doua victorie din play-off și trecând în clasament peste Unirea Dej.

Eliminat în prelungiri, după ce a oferit faza meciului, lângă banca tehnică, Mihalcea a fost fair-play și a recunoscut că a simulat că ar fi fost lovit de un jucător de la Oțelul.

După meci, a fost scandal pe tunelul către vestiare. Ieșit la flash interviu în locul antrenorului Dorinel Munteanu, directorul executiv al clubului gălățean, Cristi Munteanu, a răbufnit la adresa arbitrilor.

Spriritele nu s-au calmat. Tot în zona de la ieșirea din vestiare, Dorinel Munteanu și președintele clubului Gloria, Auraș Brașoveanu,au fost protagoniștii unui episod presărat cu multe amenințări reciproce. 

Tehnicianul echipei din Crâng a fost rezervat în declarații cu privire la acuzațiile venite din partea adversarilor de la Galați.

Gloria Buzău mai are de disputat un meci de play-off, duminică, cu Steaua, pe stadionul Ghencea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și