Secundul Romeo Ilie va conduce antrenamentele, până la sosirea unui nou tehnician la Gloria Buzău. Președintele Comitetului Director al clubului a fost cel care a discutat astăzi cu Aurelian Roșca despre condițiile unei despărțiri de handbal feminin. Cristi Ceaușel declară că, în curând, urmează să aflăm numele noului antrenor.
Eșecul suferit sâmbătă, în fața unei formații care nu ridica nicio pretenție în Liga Florilor, a fost încă un motiv pentru ca responsabilii clubului să se gândească la o discuție serioasă cu antrenorul. Și tehnicianul Aurelian Roșca se aștepta la acest moment. Astfel, astăzi a avut loc întâlnirea finală în care s-au pus la punct termenii despăriții de gruparea buzoiană. Roșca a avut un dialog cu președintele Comitetului Director al SCM Gloria Buzău.
În luarea unei decizii, au cântărit înfrângerile cu Rapid, Măgura Cisnădie, Dunărea Brăila și ultima, cu CS Mioveni, precum și ratarea calificării în cupele europene.

Până la numirea unui nou antrenor principal, handbalistele de la Gloria se vor pregăti sub coordonarea secundului Romeo Ilie. Următorul meci pentru echipa buzoiană va fi în deplasare, la Zalău. Partida cu formația antrenată de Gheorghe Tadici este programată sâmbătă, 15 ianuarie.