(VIDEO) Reacții după egalul cu Dinamo din Crâng

(VIDEO) Reacții după egalul cu Dinamo din Crâng

Amical terminat cu un egal, sâmbătă, pe stadionul din Crâng. Gloria Buzău a revenit de fiecare dată după ce Dinamo București a condus în partida de pregătire disputată de cele două echipe din Liga secundă. S-a terminat 2 la 2, într-un antrenament bun pentru ambele formații.

Dinamo a deschis repede scorul, în minutul 11, când Moura a înscris din careu, scăpat din marcaj. Patru minute mai târziu, Gloria a egalat, la un corner executat de Matiș, când Ariel a reluat imparabil, cu capul. Până la pauză, elevii lui Mihalcea au mai avut ocazii, au cerut și un penalti, dar s-a intrat la vestiare cu scorul de 1-1.

La reluarea jocului, Dinamo a revenit în avantaj, în minutul 54, prin Iglesias, abia intrat pe teren. Gloria a căutat egalarea, având mai multe oportunități, iar golul a venit cu 15 minute înainte de fluierul final, după o greșeală a portarului Fara, ieșit să respingă cu capul, în marginea careului. Atacantul Alexandru Boiciuc nu l-a iertat pe goalkeeper-ul formației bucureștene.

Tehnicianul din Crâng s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi, cu câteva excepții, însă. Fost jucător și antrenor la Dinamo, Mihalcea a avut un meci special, chiar dacă a fost doar amical.

Și pentru fostul dinamovist Mihai Neicuțescu, acum mijlocaș la Gloria Buzău, partida de sâmbătă a avut o notă aparte.

De partea cealaltă, și antrenorul Burcă a apreciat evoluția jucătorilor săi.

În meciul de campionat de acum două luni, Gloria a învins-o pe Dinamo, cu 2 -1, tot pe stadionul din Crâng.

Formația buzoiană revine în campionat vineri, în nocturnă, în fața propriilor suporteri, de la ora 20:00, când va da piept cu Concordia Chiajna, într-un meci al orgoliilor, dar mai ales important pentru consolidarea poziției din zona de play-off.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și