Mii de buzoieni au petrecut în primele trei zile ale Târgului de Crăciun din Parcul Crâng. Seria evenimentelor dedicate Sărbătorilor a fost deschisă în seara zilei de 1 Decembrie, când a fost aprins și iluminatul festiv din oraș, inclusiv cel din Piața Dacia, de către Daria Mușat, o elevă din Glodeanu Sărat.

În prima zi a Târgului de Crăciun, alături de îndrăgiți artiști locali, pe scena din zona Obeliscului au încântat publicul Ion Paladi & Corneliu Botgros.
Sâmbătă, buzoienii au avut parte de un spectacol susținut de alți interpreți locali, iar seara s-a încheiat cu un concert susținut de Lavinia Goste & Marius Zorilă, alături de instrumentiștii orchestrei Valahia.
Duminică seară, a continuat seria spectacolelor, iar audiența a fost la fel de numeroasă ca în primele două zile.
În fiecare weekend, de vineri până duminică, buzoienii vor avea parte de spectacole organizate în Parcul Crâng. Pe lângă aceste evenimente, autoritățile au pregătit și mai multe activități distractive pentru copii, cei mici fiind invitați la căsuța lui Moș Crăciun din apropierea Obeliscului.

Detalii despre evenimente, găsiți pe pagina de facebook a Primăriei și a Centrului Cultural și Educațional ,,Alexandru Marghiloman.”