Gloria a dezbinat Unirea. Echipa lui Mihalcea începe să lege victorii

Gloria a dezbinat Unirea. Echipa lui Mihalcea începe să lege victorii

Gloria s-a întors de la Dej cu trei puncte importante în ecuația rămânerii în zona de play-off, dar și pentru drumul spre promovare. Elevii lui Mihalcea au învins cu 3 la 2. Înainte de primul fluier al partidei de sâmbătă, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Mihai Baltag, cel mai longeviv jurnalist sportiv buzoian din perioada post-decembristă.

Meciul a început cu oaspeții în posesie, iar pe fondul dominării, Gloria a marcat foarte repede, în minutul 5. Atacantul Boiciuc a preluat perfect cu pieptul în careu și nu l-a iertat pe portarul gazdelor.

După nouă minute, Unirea a egalat, prin Pop, dar elevii lui Adrian Mihalcea nu s-au lăsat și au atacat în continuare. Așa a venit și golul de 2 – 1, în minutul 26. După un corner executat de mijlocașul Sampaio, Ariel a trimis în bară, dar Boiciuc a fost pe fază și făcut dubla.

Până la pauză, scorul a rămas neschimbat. La trei minute după revenirea de la cabine, Gloria a marcat din nou, prin Gaitan, care a înscris din careu, după o pasă primită de la brazilianul Sampaio.

Unirea Dej a redus din diferență în minutul 70, tot prin Pop, și se anunțau cel puțin 20 de minute grele pentru formația buzoiană. Gloria a făcut față încercărilor gazdelor de a egala, astfel că partida s-a încheiat cu victoria echipei din Crâng.

Atât antrenorul, cât și cei din conducerea clubului din Dej au reclamat arbitrajul, precizând că echipa lor ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri.

În urma victoriei din etapa a 14-a a Ligii secunde, Gloria Buzău a urcat pe locul 5, fiind la egalitate de puncte, 25, cu Ciuc, Iași și Dej.

Pentru elevii lui Adrian Mihalcea urmează o pauză competițională de aproape două săptămâni.

Între timp, sâmbătă, Dinamo București revine în Crâng, de această dată pentru a disputa un meci amical cu Gloria. Partida se va disputa de la ora 13:00, iar intrarea generală va fi 10 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și