Buzăul a găzduit în weekend un concurs de echitație, sub egida Federației Ecvestre Române. Evenimentul a fost găzduit de cea mai nouă bază hipică din județ, inaugurată recent la Gura Câlnului.
Concurenți de toate vârstele de la mai multe cluburi din țară s-au reunit în weekend la complexul sportiv deschis la Gura Câlnăului. Evenimentul a fost o etapă de calificare în finalele campionatului național. Au fost probe de sărituri peste obstacole, dresaj și equifin. Printre oaspeții veniți la eveniment s-a numărat fostul patron al clubului Rapid, George Copos. Președinte al juriului a fost un arbitru de talie internațională. Fostă campioană națională și balcanică, Mariana Moisei a apreciat noua bază hipică de la Buzău.
În spatele complexului de echitație de la Gura Câlnăului se află o tradiție de familie. Pasiunea a fost transmisă din generație în generație, iar astăzi este materializată de buzoianul Nicolae Păun, într-una dintre cele mai moderne și mari baze din țară.
Organizarea la Buzău a competiției hipice nu este întâmplătoare. Ambițiile celor care au pus pe picioare centrul de echitație sunt mari. Aici sunt zeci de cai care pot fi bază de pregătire pentru performanță, dar și pentru agrement.



