Astăzi, județul Buzău a fost reprezentat de 250 de sindicaliști din educație, la amplul protest desfășurat pe străzile Capitalei. Alături de colegii din țară, delegații de la Buzău au protestat în fața Guvernului și a Parlamentului.
În această dimineață, 250 de membri de sindicat – profesori, cadre nedidactice, personal auxiliar – veniți din tot județul, s-au îmbarcat în cinci autocare și au plecat spre București. Ei au participat la cel mai mare marș de protest din ultimii ani, organizat de federațiile sindicale din învățământ.
Delegația de la Buzău, coordonată de liderii Sindicatului Învățământului Preuniversitar ,,Ion Neacșu”, s-a alăturat colegilor din țară, în cadrul unei manifestări desfășurate pe traseul Piața Victoriei – Palatul Parlamentului.
Nemulțumirile sunt atât de natură salarială, cât și cu privire la subfinanțarea sistemului de învățământ.
În cazul în care revendicările sindicaliștilor nu vor fi rezolvate, se prefigurează o grevă generală în învățământ.



