Firma care contractase proiectul pentru Piața Daciei și zona centrală a orașului va continua lucrările. Prin decizia unei instanțe, a fost numit un Administrator cu drept de decizie. Primăria este la zi cu plățile iar lucrările în funcție și de starea vremii.
Așteptările legate de continuarea lucrărilor la Piața Daciei și strada Aleea Trandafirilor s-au încheiat cu bine.
Ieri, reprezentanții Constructorului au venit cu vestea cea bună la Primărie.
Mare parte din stocurile de materiale necesare pentru continuarea lucrărilor au fost aduse la fața locului, dar constructorii vor lucra ceva mai lent, atât timp cât le vor permite condițiile meteo.
Impasul prin care a trecut firma de construcții, ca urmare a decesului patroanei, a pus în pericol realizarea contractului pentru Reabilitarea zonei urbane pietonale multifuncționale Piața Dacia și conectarea la zona extinsă de mobilitate urbană integrată.
Conform rezultatelor discuțiilor de ieri, reprezentanții firmei au concluzionat că proiectul din centrul orașului va putea fi finalizat în primăvara următoare.


