Urna specială a fost solicitată astăzi la Spitalul Județean de Urgență Buzău, pentru ca pacienții internați în secțiile unității să își poată exprima opțiunea de vot.
Chiar dacă se află în suferință, pe un pat de spital, 134 de pacienți au ținut să își exercite dreptul de a-și alege președintele pentru următorii 5 ani.

De asemenea, tot astăzi, urna specială a fost solicitată și de către aproape toate persoanele aflate în arestul IPJ Buzău.
Până la ora 14:00, la nivelul județului Buzău, nu mai puțin de 1.050 de cetățeni și-au votat președintele prin intermediul urnei mobile.


