O sală de sport multifuncțională, unică în țară și în sud-estul Europei, destinată persoanelor cu dizabilități a fost inaugurată duminică, 1 Iunie 2025, în municipiul Buzău.
Amplasată în curtea Liceului pentru Deficienți de Vedere, de pe strada Horticolei, sala a fost concepută pentru a oferi copiilor cu deficiențe de vedere și auz un spațiu plăcut și modern, unde să practice sport și să participe la diverse competiții adaptate nevoilor lor.

După un spectacol de dans al copiilor de la Liceul pentru Deficienți de Auz, mai mulți elevi ai Liceului pentru Deficienți de Vedere au jucat o partidă demonstrativă de Gol-Ball.

Proiectul a fost inițiat acum 7 ani de Consiliul Județean Buzău, lucrările fiind realizate cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții. De altfel, Adrian Petre, inițiatorul proiectului, a povestit cum a debutat acest demers.

Este de așteptat ca pe viitor, în noua sală să se organizeze și competiții sportive paralimpice, naționale și chiar internaționale.
Cu o capacitate de aproximativ 120 de locuri pe gradene, sala inaugurată duminică este multifuncțională. Pe lângă sporturi cu mingea sau pe saltea, aici, copiii nevăzători pot participa la serbări și festivități. Micuții au la dispoziție și un spațiu dedicat pentru șah. Sala este dotată și cu benzi de alergat, spaliere și biciclete. În plus, în incinta complexului este amenajat și un teren de minifotbal, cu gazon artificial.


