UN STROP DE CULOARE ŞI UN DRAM DE BUNĂ-DISPOZIŢIE. LA PEDAGOGIC, TREPTELE AU ROLUL DE A ÎNVESELI

UN STROP DE CULOARE ŞI UN DRAM DE BUNĂ-DISPOZIŢIE. LA PEDAGOGIC, TREPTELE AU ROLUL DE A ÎNVESELI

Sunt roase de paşii miilor de elevi şi părinţi, însă acum au căpătat un aspect nou şi vesel. Este vorba despre treptele Colegiului Naţional Pedagogic Spiru Haret care au fost redecorate de elevi şi profesori, iar acum îi binedispun pe cei care le urcă sau le coboară.

   scari pedagogic 2   scari pedagogic 1

Idei inspirate susţinute inclusiv de conducerea liceului, câteva cutii de vopsea, câteva mesaje motivaţionale şi întreaga atmosferă este schimbată.  Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” a fost cu adevărat diferită pentru elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret”.

Aceştia au creat mesaje unice şi le-au lipit pe treptele şcolii, în speranţa că îi vor inspira pe colegi şi pe profesori. Într-o altă aripă a unităţii de învăţământ treptele au căpătat culori vii şi vor primi şi ele mesaje pentru cei ce le tranzitează.

Culorile, dar mai ales mesajele îi inspiră atât pe părinţi şi pe dascăli, dar mai ales pe elevii care au descoperit cu bucurie transformarea ce a avut loc la începutul week-endului.

Conducerea Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret” susţine şi promovează ideile creative ale elevilor, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre ei sunt extrem de talentaţi la muzică şi la desen. (Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și